„Războiul din Iran este aproape încheiat, dar vom continua loviturile dacă va fi necesar”, a spus Donald Trump în discursul său în fața națiunii. Liderul american susține că Statele Unite și-au atins principalele obiective militare, fără a preciza însă când se va încheia conflictul. În aceeași adresare, Trump a afirmat că SUA „nu au nevoie” de Strâmtoarea Ormuz și a cerut altor state să preia controlul asupra acesteia. Discursul a inclus și un atac dur la NATO și la aliații occidentali, pe care i-a acuzat de lipsă de implicare, invocând sprijinul american oferit anterior, inclusiv în cazul Ucrainei. 

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Pot spune în această seară că suntem pe cale să ne atingem toate obiectivele militare foarte curând. Foarte curând. În următoarele două-trei săptămâni îi vom lovi extrem de dur. Îi vom aduce înapoi în epoca de piatră.”

Într-un discurs de aproximativ 20 de minute, Donald Trump a prezentat atacul SUA ca o răzbunare pentru aproape jumătate de secol de violenţă din partea Iranului şi a reprezentanţilor săi, argumentând că nu se poate permite acestei ţări să dezvolte o armă nucleară. Totuși, liderul de la Casa Albă nu a menționat niciun scenariu de finalizare a războiului şi nici nu a spus dacă intenţionează să trimită trupe terestre pentru a confisca uraniul îmbogăţit al Iranului sau pentru a-i reduce capacitatea de a controla strâmtoarea critică Ormuz. Mai mult, a declarat că Statele Unite nu mai sunt dispuse să gestioneze singure criza din regiune, în special în ceea ce privește securitatea rutelor energetice.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Statele Unite aproape că nu importă petrol prin Strâmtoarea Ormuz și nici nu vor mai importa în viitor. Nu avem nevoie de el, nu am avut nevoie și nu avem nevoie nici acum. Iar țările care primesc petrol prin Strâmtoarea Ormuz trebuie să se ocupe de această rută. Trebuie să o protejeze, să o controleze și pot face asta cu ușurință.” 

În ceea ce priveşte discuţiile diplomatice despre care Trump susţinuse anterior că înregistrează progrese, preşedintele nu a oferit niciun semn nou de optimism. În schimb, el şi-a reiterat doar ameninţările de a escalada conflictul prin lovirea centralelor electrice ale Iranului. Reacția Teheranului nu a întârziat, iar oficialii iranieni au au transmis că nu vor negocia sub presiune, avertizând că răspunsul va urma. De altfel mesajul lui Trump a fost dublat și de un reproș direct la adresa aliaților occidentali, acuzați că au evitat implicarea în conflict. 

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Către acele țări care nu își pot asigura combustibilul și care au refuzat să se implice în lovirea Iranului, a trebuit să facem noi totul. Am o sugestie: în primul rând, cumpărați petrol din Statele Unite ale Americii. Avem suficient, avem din belșug. Iar în al doilea rând, adunați-vă curajul, chiar și cu întârziere. Ar fi trebuit să o faceți mai devreme, ar fi trebuit să fiți alături de noi atunci când v-am cerut.” 

Liderul american a făcut trimitere indirectă și la alte conflicte în care Washingtonul a oferit sprijin, inclusiv Ucraina, sugerând că aliații nu au răspuns în mod similar în cazul Iranului.