Abia ajuns in fotoliul de presedinte, Donald Trump s-a apucat de schimbari. A anulat o lege promovata de Obama si a numit in functie doi generali. Dupa asta insa, noul lider american si familia sa s-au relaxat la traditionalele baluri inaugurale date in cinstea lor. Si in timp ce Trump se bucura ca a devenit oficial presedinte, in strada zeci de mii de oameni il contestau.

”Doamnelor si domnilor, primul cuplu, Donald si Melania Trump.”

Cuplul prezidential a facut mai intai spectacol la Centrul de Conventii Walter E. Washington. Donald si Melania Trump au dansat pentru prima data impreuna de cand cu noul statut. Pe ringul de dans au venit apoi copii lui Trump, dar si vicepresedintele

Donald TRUMP, PRESEDINTELE SUA: ”Vreau sa le multumesc tuturor celor care m-au sustinut, Melaniei, suporterul meu numarul 1, chiar am facut ceva cu totul special.”

Apoi, distractia a continuat la Muzeul National, unde s-a dat balul in onoarea fortelor armate. Acolo cuplul prezidential a dansat alaturi de militari.

Cu cateva ore inainte de aceste baluri, Trump alaturi de sotie au urmarit o parada militara data in cinstea investirii in functie a noului presedinte. 

Iar in drum spre Casa Alba, presedintele, alaturi de fiul sau si prima Doamna au iesit de cateva ori din masina pentru a-si saluta sustinatorii.

Asezat in fotoliul de presedinte, Trump s-a apucat sa semneze decretul pentru numirea in functie a celor doi generali care vor conduce Departamentele Apararii si Internelor. Un alt document semnat de Trump a fost unul care modifica Obamacare, legea asigurarilor de sanatate promovate de fostul presedinte. 

”Asta este. Multumesc foarte mult.”

Au fost si alte schimbari facute dupa investire. De pe pagina de Internet a Casei Albe au disparut sectiunile referitoare la incalzirea globala si la drepturile minoritatilor sexuale, si aceste subiecte fiind sustinute de Obama. Si in timp ce Donald Trump se bucura de investirea sa in functie, in mai multe orase americane strazile erau pline de manifestanti.

”Nu pot suporta sa-l vad pe el si pe acei oameni care îi saluta victoria, ceea ce nu este o victorie pentru America.”

Politia a recurs la gaze lacrimogene pentru a alunga multimea furioasa. In urma violentelor, zeci de oameni au fost arestati. 

Totodata, astazi, femeile din Statele Unite si alte zeci de tari au organizat un mars global pentru drepturile femeilor. Mitingul este un raspuns la declaratiile lui Trump facute despre femei in timpul campaniei electorale.

In schimb, la rusi a fost sarbatoare. 

Intr-un club de noapte din Ural, tinerii au dat o petrecere in cinstea noului presedinte american. Si Vladimir Putin ii intinde deja o mana lui Donald trump, abia ajuns la Casa Alba. Kremlinul a anuntat ca liderul rus este gata sa se intalneasca cu omologul sau american. Nu prea curand, totusi. Pregatirile ar putea dura cateva luni. Pana atunci insa, cei doi vor discuta la telefon, a declarat purtatorul de cuvant al lui Vladimir Putin.