Donald Trump se gandeste sa schimbe strategia pentru a doua dezbatere cu Hillary Clinton, de duminica viitoare. El spune ca va fi mai dur cu adversara lui. Intre timp, prima confruntare dintre cei doi a stabilit un nou record in istoria televiziunii americane. Peste 80 de milioane de oameni au stat cu ochii pe duelul candidatilor.


Zambetul larg afisat la intalnirea cu jurnalistii arata ca Hillary Clinton este multumita de felul in care a decurs prima dezbatere cu Donald Trump.

Hillary CLINTON, CANDIDAT DEMOCRAT LA CASA ALBA ”Ne-am petrecut timpul minunat seara trecuta si trebuie sa spun ca am fost încântata.”


Donald Trump, la randul sau, a declarat ca se vede invingator in aceasta dezbatere. 

Donald TRUMP, CANDIDAT REPUBLICAN LA CASA ALBA ”Mi-a placut dezbaterea. Noi am câstigat aproape în toate sondajele.”

Totusi, unele lucruri l-au nemultumit pe miliardar. In primul rand, spune Trump, moderatorul a fost mai bland cu adversara lui. Tot el s-a plans ca microfonul a avut probleme si a fost dat mai incet decat cel al lui Hillary Clinton.

Hillary CLINTON, CANDIDAT DEMOCRAT LA CASA ALBA ”Cel care se plânge în legatura cu microfonul nu a avut o noapte prea buna.”
Democratii au ramas multumiti de rezultatele dezbaterii.

Joe BIDEN, VICEPRESEDINTELE STATELOR UNITE ”Ati vazut dezbaterea de aseara, nu-i asa? Daca nici acum alegerea nu este clara, atunci nu stiu.”

Intre timp, republicanii se pregatesc de urmatoarea dezbatere, iar Donald Trump spune ca va fi mai dur. Confruntarea de luni seara a avut audiente record in cele sase decenii de istorie a dezbaterilor televizate. Peste 80 de milioane de oameni au urmarit duelul Clinton-Trump.