Presedintele SUA, Donald Trump, a anuntat sambata ca si-a facut testul pentru coronavirus, informeaza CNN. Seful de la Casa Alba si-a facut testul vineri seara dupa ce a fost intrebat de jurnalisti daca a facut acest lucru, avand in vedere ca a avut intalniri cu persoane din anturajul presedintelui Braziliei, Jair Bolsonaro, declarati pozitivi la prezenta virusului. 

Trump a precizat ca nu cunoaste rezultatul, ca va dura o zi sau doua pana va primi aceasta informatie de la medici. 

El a spus ca inainte de a se prezenta la conferinta de presa, i s-a luat temperatura si era normala. 

Donald Trump si vicepresedintele Mike Pence au sustinut o conferinta de presa pentru a anunta noi masuri in criza de coronavirus care a lovit si SUA. Astfel, cei doi lideri au anuntat ca iau in calcul sa interzica si zborurile din si spre Marea Britanie si Irlanda, dupa ce a fost deja impusa interzicerea zborurilor catre tarile UE. 

SURSA: Digi24.ro