Trei apropiati ai lui Donald Trump - probabil candidat al republicanilor pentru alegerile prezidentiale americane -, printre care nora sa, au fost desemnati vineri la conducerea partidului in timpul unei reuniuni la Houston, informeaza AFP.

Fostul presedinte a anuntat in februarie ca ii va propune la copresedintia Comitetului national republican pe Michael Whatley, liderul partidului in Carolina de Nord (sud-est), si pe Lara Trump, sotia fiului sau Eric, fosta producatoare de televiziune.

Donald Trump dorea, de asemenea, ca Chris LaCivita, veteran al campaniilor republicane, sa devina principalul responsabil executiv al Comitetului national, insarcinat cu "operatiunile sale de zi cu zi".

Cei 168 de delegati ai partidului reuniti la Houston, in Texas, i-au indeplinit fara surprize aceste doleante, in absenta altor candidati in aceste posturi.

"Vom munci neobosit in fiecare stat pentru a garanta ca va fi usor sa votezi si dificil sa trisezi", a declarat dupa desemnarea sa Michael Whatley.

Michael Whatley a sustinut in mod public acuzatiile nefondate de frauda lansate de Donald Trump in timpul alegerilor prezidentiale din 2020, castigate de candidatul democrat Joe Biden, care va candida din nou, pentru un al doilea mandat.

La randul sau, Lara Trump a precizat ca obiectivul este o larga victorie pe 5 noiembrie, descriind miza votului drept o lupta intre "bine si rau".

Principala misiune a Comitetului national republican este de a finanta costisitoarele campanii ale candidatilor partidului.

Michael Whatley ii succede Ronnei McDaniel, ea insasi aleasa in 2016 de Donald Trump, dar cu care relatiile s-au tensionat din cauza infrangerilor electorale si a colectarilor de fonduri dezamagitoare.

Fostul presedinte este acum in cursa pentru investitura republicana, dupa abandonarea acesteia, miercuri, ce catre unica sa concurenta, fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley, la o zi dupa "Super Tuesday", cand au loc alegeri primare in 15 state americane, alegeri castigate la mare distanta de Donald Trump.

Partidul Republican isi va desemna oficial candidatul in timpul conventiei sale nationale din iulie in Milwaukee, in nordul tarii.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.