Autoritățile bulgare au decis închiderea traficului pentru vehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 12,5 tone pe drumurile naționale Ruse – Byala și Ruse – Razgrad, a informat sâmbătă ITPF Giurgiu, transmite Agerpres, transmite hotnews.ro.
Conform sursei citate, camioanele sunt oprite la ieșirea din Ruse și nu pot continua deplasarea pe aceste rute până la ridicarea restricțiilor.
Autoturismele pot circula în continuare, însă șoferii sunt rugați să manifeste prudență sporită, să folosească echipamente de iarnă corespunzătoare și să respecte semnalizarea rutieră.
Pentru evitarea situațiilor neplăcute, autoritățile recomandă consultarea periodică a surselor oficiale pentru informații actualizate privind starea drumurilor și condițiile de trafic.
Județul Giurgiu se află sub atenționare cod galben de viscol și zăpadă.
Podul Prieteniei a fost închis sâmbătă dimineața timp de o jumătate de oră, pe ambele sensuri, pentru deszăpezire.

