La un an dupa arestarea a patru persoane suspectate ca au discutat despre un plan de atac asupra presedintelui francez Emmanuel Macron, doi noi suspecti au fost prezentati vineri justitiei antiteroriste, relateaza AFP.

Cei doi barbati, de 30 si 45 de ani, au fost retinuti marti, a declarat pentru AFP o sursa judiciara. Ei au fost inculpati vineri pentru “asociere de raufacatori terorista” si plasati in detentie preventiva, potrivit acestei surse.

Potrivit unei alte surse apropiate de dosar, cei doi barbati sunt suspectati ca “au luat parte la reuniuni in cursul carora au fost evocate planuri de actiune violenta, in special impotriva presedintelui Republicii”.

Implicarea lor a fost descoperita in cadrul investigatiilor derulate de un an asupra unuia dintre protagonistii

afacerii, la domiciliul caruia au fost arestati mai multi suspecti pe 6 noiembrie 2018, informeaza Agerpres.

In acea zi, sase simpatizanti ai extremei drepte radicale au fost arestate. In final, patru dintre ei au fost inculpati, iar ceilalti doi sunt in continuare in arest preventiv.

Anchetatorii au decis sa intervina dupa ce au aflat despre deplasarea lui Jean-Pierre Bouyer, un pensionar si principalul suspect, la unul dintre protagonisti la Moselle. Seful statului era atunci prezent in regiune in cadrul periplului sau prilejuit de centenarul sfarsitului Primului Razboi Mondial.

“Se pare ca presedintele Republicii era pentru ei o tinta potentiala, desi planul nu a fost dus la indeplinire”, a declarat in 2018 secretarul de stat din Ministerul de Interne Laurent Nunez.

In centrul anchetei, Jean-Pierre Bouyer, de 63 de ani, administrator al paginii grupului “Barjols”, in Isere, care era un vector ar apelurilor sale inflacarate cu accente de rebeliune, in special impotriva imigratiei, considerata de el principala sursa a relelor pentru societatea franceza.

Intr-o conversatie interceptata de politie, acest pensionar a spus ca intentioneaza sa-l atace pe seful statului cu un cutit de ceramica, nedetectabil la controalele de securitate.

Contactat la finalul anului trecut de AFP, presedintele fondator al grupului “Barjols”, Denis Collinet, a relatat ca a depus marturie din proprie initiativa la politie pentru a respinge caracterul “violent” al miscarii si apartenenta sa la dreapta radicala.

Sursa: