China este foarte interesata de criza din Ucraina, iar motivele sunt mai complexe decat derularea Jocurilor Olimpice de Iarna de la Beijing. Se vorbeste despre schimbarea ordinii mondiale, in care Statele Unite ar urma sa fie detronate de tandemul Dragonul si Ursul, adica China si Rusia. Lumea nu se schimba insa atat de simplu, pentru ca la randul ei, America are aliati puternici in Europa si in regiunea indo-pacifica. Velina Tchakarova este directorul Institutului Austriac pentru Politici Europene si de Securitate si face o analiza completa a acestor relatii geopolitice tot mai complicate intr-un interviu pentru Digi24.
De ce este Rusia interesata de o apropiere de China
Cristina Cileacu: Velina, criza de securitate creata de Rusia atrage si atentia Chinei si am putut vedea ca atat presedintele Xi Jinping, cat si ministrul sau de externe, Wang Yi, au fost implicati in discutii la diferite niveluri pentru a dezescalada situatia crizei din Ucraina. De ce este dintr-odata Ucraina atat de importanta pentru China?
Velina Tchakarova, director AIEPS Viena: Desigur, chinezii, care observa cu atentie escaladarea militara din estul Ucrainei, isi trag propriile concluzii cu privire la modul in care Statele Unite, impreuna cu aliatii europeni, vor aborda criza, vor atenua de fapt aceasta escaladare, astfel incat China sa aiba o idee mai buna despre viitorul potentialelor conflicte in arena diplomatica sau orice alte arene ale rivalitatii sistemice dintre Statele Unite si China. Ca sa fie absolut clar, actuala escaladare militara a Rusiei este o abordare tripla.
Desigur, se concentreaza in principal pe Ucraina dintr-o perspectiva rusa. Dar sunt doua straturi importante ale acestei abordari rusesti si de aceea trebuie sa clarific putin. Al doilea strat este axat pe modul in care Rusia vrea sa arate membrilor UE si NATO, adica puterile europene, ca sunt irelevante din punct de vedere geopolitic in aceasta escaladare militara din perspectiva in care nu pot impiedica cu adevarat derularea unui atac militar. Putem discuta mai tarziu, desigur, raspunsul european. Al treilea cel mai important strat, este orientat pe termen lung si ofera un sprijin suplimentar pentru pozitia rusa si este modernizarea pozitiei ruse in viitoarea rivalitate sistemica dintre China si Statele Unite ale Americii. Asta inseamna ca Rusia se bazeaza pe sprijin diplomatic si, intr-o mare masura, pe sustinere financiara si economica, in cazul in care, de exemplu, va aparea un raspuns masiv din partea Occidentului, adica noi sanctiuni grave. Asta inseamna ca fara acest sprijin din partea Chinei, Rusia probabil nu ar fi luat in considerare acest tip de escaladare in acest moment exact. Dar sa fim clari, amenintarea Rusiei este una iminenta si a fost intotdeauna prezenta din 2014, cand Rusia, de fapt, a invadat Ucraina si a sprijinit direct miscarile separatiste si a anexat parti din Ucrainei.
Cristina Cileacu: Xi Jinping a spus public ca Vladimir Putin este cel mai bun prieten al lui. Acesta este un fapt. Pe de alta parte, trebuie sa intreb cata prietenie este intre China si Rusia in aceste conditii pe care tocmai le explicai si luand in calcul si istoria comuna?
Velina Tchakarova: Desigur, exista acest strat diplomatic interesant al relatiei cu ambii presedinti care s-au intalnit de aproape 40 de ori. Va fi, de asemenea, o vizita foarte importanta a presedintelui rus in China, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, desi, daca observam cu atentie, stim ca sportivilor rusi li s-a interzis sa concureze si totusi presedintele rus va sta cel mai probabil langa Xi Jinping si asta este, desigur, o victorie diplomatica, sa spunem asa, pentru amandoi, pentru ca tarile occidentale au boicotat deja Jocurile Olimpice, astfel incat nu va exista o reprezentare serioasa a multor aliati americani si, de asemenea, a multor puteri europene. Deci, intr-un fel, este un capital diplomatic, care vine de la Moscova. Acum, daca vorbim despre relatie din punct de vedere geopolitic, desigur, exista mult mai mult decat declaratiile diplomatice ale unei aliante, ceva care depaseste o alianta si o relatie care este in cel mai bun punct din ultimii 60 de ani. Si aici, dupa cum vad eu lucrurile, nu vorbim despre o alianta dupa modelul anglo-saxon sau occidental de alianta si parteneriat, care trebuie sa se bazeze pe increderea solida. Dar, de asemenea, nu este nici o intentie sau o casatorie de convenienta. Dupa cum vad eu lucrurile, este un fel de modus vivendi ad-hoc, o coordonare sistemica in diverse domenii strategice, din doua motive principale. Primul este navigarea prin aceasta perioada de tranzitie a relatiilor internationale, in care atat China, cat si Rusia incearca sa previna orice rezultate negative ale tranzitiei si transformarii ordinii globale. Asta inseamna protejarea intereselor nationale, in primul rand, si prin coordonare, ele isi pot sustine reciproc pozitiile cu privire la diverse chestiuni internationale. Dar al doilea obiectiv important, este subminarea influentei si pozitiilor americane in toate afacerile internationale relevante.
Cristina Cileacu: Crezi ca vor reusi si in realitate, pentru ca exista aceasta discutie despre noua ordine mondiala in care China va depasi Statele Unite, cu ajutorul Rusiei si Iranului in principal.
Velina Tchakarova: Suntem abia la inceputul acestei perioade de tranzitie in relatiile internationale. Statele Unite sunt inca singura putere globala, adica o putere care are capacitati globale de putere, capacitati sa-si desfasoare puterea militara in fiecare colt al lumii, in functie de interesele nationale ale Americii, si cu rezerve intr-o moneda de circulatie internationala. Prin urmare, inca avem un singur pol de putere. Noutatea acum este ca China concureaza pentru influenta in toate domeniile relevante, luam in considerare finantele globale, economia, comertul si apoi, bineinteles, organizatiile internationale si regionale si luam in considerare domeniul tehnologic. Va fi un fel de competitie cuprinzatoare si orientata pe termen lung. Cred ca potrivirea de timp a acestei escaladari militare va dezvalui, probabil ca nu acum, pentru ca acum avem evolutii tactice, dar la un moment dat se va dezvalui ca a fost si un efort al Rusiei de a-si moderniza pozitia in cadrul rivalitatii sistemice pe termen lung, pentru a se prezenta practic ca un fel de jucator indispensabil in aceasta competitie sistemica, pentru ca nici Statele Unite, nici China nu ar castiga o viitoare competitie intre ele, fara participarea Rusiei. Si totusi, nici China, nici Statele Unite nu vor sa vada Rusia ca facand parte din blocul rival. Deci nu avem un raspuns clar la aceasta situatie, nu avem un raspuns clar nici despre competitia din domeniul digital, in cea de-a patra revolutie industriala din domeniul militar, precum si in domeniul comertului mondial, financiar si economic. Din nou, cand vine vorba de organizatii internationale si aparitia unor noi formatiuni regionale, observam un fel de polarizare. Modul in care privesc aceasta perioada tranzitorie este ca este o bifurcatie tot mai mare a sistemului global, cu doi poli de putere: pe de o parte, Statele Unite cu aliati relevanti si, pe de alta parte, Dragonul (n.r. China) si Ursul (n.r. Rusia) cu parteneri relevanti in toate aceste domenii strategice.
Cristina Cileacu: Sunt negocieri, diplomatia este inca instrumentul folosit pentru a dezamorsa aceasta criza. Dar ambele parti se pregatesc si pe partea militara. NATO si Statele Unite au anuntat ca vor trimite noi trupe daca va fi necesar pe flancul estic, care include si Romania, si Bulgaria. Ce ar trebui sa luam in considerare, pentru ca e clar ca NATO nu se va retrage la granita din 1997? Pe de alta parte, Rusia nu va ceda. Deci, la ce sa ne asteptam in regiunea noastra?
Velina Tchakarova: Consider ca acest moment, nu este o coincidenta, in primul rand, in al doilea rand, pericolul unui atac militar al Rusiei in vecinatatea directa europeana, nu doar in Ucraina, luam in calcul si celelalte tari est-europene este, de fapt, permanent. Iar escaladarea recenta trebuie sa arate ca Ucraina trebuie intotdeauna sa se teama de un atac rus iminent. Desigur, cu aceste conditii imposibile impuse Statelor Unite si NATO in urma escaladarii militare din decembrie, a fost lansata o runda diplomatica de negocieri. Nu avem nicio idee despre raspunsul scris al Statelor Unite si, intr-o oarecare masura, cel al NATO. Eu analizez situatia din punctul de vedere rusesc, adica ce Rusia incearca cu adevarat sa realizeze. Cred ca folosirea puterii dure, amenintarea cu puterea a fost menita sa inceapa procesul de negocieri cu Statele Unite, nu cu partenerii europeni ai Statelor Unite si nu cu membrii europeni ai NATO, ci cu Statele Unite inainte de toate. Cred ca aceste conditii imposibile sunt un fel de conditii de presiune pentru o posibila aproximare cu Statele Unite, la un moment dat, daca Statele Unite decid intr-adevar sa ademeneasca Rusia departe de China, in competitia pe termen lung cu China. Vad acest lucru ca pe inceputul unui proces pe termen lung, in care vor fi mai multe runde diplomatice si acesta este un fel de testare de catre Moscova a liniilor rosii pentru Washington, ce concesii poate Washingtonul sa faca Moscovei cu adevarat?
Efectul cel mai negativ este ca arata cat de relevant din punct de vedere geopolitic au devenit competentele europene. Desigur, nu discutam despre aplicarea unui raspuns european in privinta sanctiunilor, in termeni de efecte economice, durerea financiara va fi decisiva. Principalul aspect este ca puterile europene nu pot impiedica un atac militar sa aiba loc in imediata vecinatate europeana si aceasta este lectia grea pe care va trebui sa o extragem din episodul actual.
In realitate, acest test al liniilor rosii pentru Washingtonului este facut pentru termen lung, asa ca nu ma astept la ceva peste o luna, in primul rand, nu ma astept ca armata sa atace. Am anuntat public in decembrie, cand a inceput escaladarea militara, ca nu va avea loc un atac militar direct inainte de 20 februarie. Pentru ca acum este un eveniment diplomatic foarte important, nu doar un eveniment sportiv pentru China. Si nu cred ca presedintele rus va initia de fapt atacul militar, chiar daca am asistat la astfel de episoade anterior sau astfel de incursiuni ale Rusiei in timpul Jocurilor Olimpice. Nu anticipez astfel de masuri inainte de 20 februarie.
Intre timp, cred ca vor exista alte runde diplomatice si discutii suplimentare. Si ce se intampla dupa 20 februarie? Desigur ca am putea argumenta ca Rusia va trebui sa dea un exemplu, va trebui probabil sa lanseze o incursiune militara, care va fi foarte limitata ca scop si timp, din cauza pretului si a restrictiilor financiare si, desigur, a factorului uman. Dar nu ma astept la intregul spectru de atac militar impotriva Ucrainei si nici la o ocupatie. Intr-un fel, este vorba de pozitionarea geopolitica pe termen lung.
Cristina Cileacu: Dupa cum ai spus, UE devine cumva irelevanta in relatiile internationale si asistam la faptul ca la negocierile, discutiile despre criza, pe care Rusia le-a avut doar sau mai ales cu Washingtonul, Uniunea Europeana a fost a doua linie. Avem probleme interne ca intotdeauna in Uniunea Europeana, pentru ca pana la urma Uniunea Europeana este si despre diferente. Vedem, de exemplu, ca Macron a discutat cu Vladimir Putin, incercand sa dezamorseze situatia, Olaf Scholz este mult mai interesat de companiile germane, a acceptat ca va participa la sanctiuni, dar nu este clar cum. Viktor Orban este gata sa calatoreasca la Moscova pentru a se intalni cu Putin si a cere mai mult gaz. Va putea Uniunea Europeana sa ofere, pe langa sanctiuni, un raspuns unitar la agresiunea Rusiei?
Velina Tchakarova: De fapt, Occidentul a reusit asta si in aceasta privinta, America a jucat rolul pozitiv, prin aceasta administratie, ca sa creeze aceasta impresie, cel putin din punct de vedere diplomatic, ca au coordonat pozitii, ca i-au implicat si pe partenerii europeni in acest proces, ca au contactat toate partile interesate relevante. In acest caz particular, observam o diferenta clara fata de precedenta administratie SUA, unde Trump nu respecta organizatiile si institutiile internationale, cum ar fi Uniunea Europeana sau NATO. Aceasta este o diferenta majora si, in acest caz specific, America a facut intr-adevar o treaba excelenta, iar partenerii europeni au fost implicati.
Daca lasam terenul diplomatic si vorbim in termeni de realpolitik, desigur, psihologia puterii este foarte importanta. Am identificat aici cea mai mare dihotomie, pentru ca puterile europene vor evita de fapt o situatie in care ar fi necesara utilizarea puterii dure, iar acest lucru nu s-ar referi doar la Ucraina, ar avea legatura cu orice alta tara est-europeana. Inca o data, trebuie sa subliniez faptul ca, in cazul unui viitor atac militar, nu ma astept sa existe o implicare militara directa din partea puterilor europene. Aceasta incapacitate si refuzul de folosi puterea pentru a proteja interesele nationale ale statelor membre europene vor fi din ce in ce mai problematice pentru influenta geopolitica a Uniunii Europene, ca actor institutional, dar si pentru puterile europene.
Si ai mentionat o alta problema, unde ma tem de cel mai mare risc viitor: sa asistam efectiv la aparitia unor chestiuni conflictuale, la fisuri intre membrii europeni, bazate pe interesele geopolitice si geoeconomice ale actorilor externi pe vechiul continent. Pe de o parte, relatia lor cu America, unde observam in mod clar o schimbare, unele dintre puterile continentale, ai numit una, care nu percep China ca pe o amenintare la adresa securitatii intereselelor nationale sau pentru Europa in ansamblu. Ei au o relatie foarte problematica cu Rusia, de exemplu, Germania si Franta, nucleul proiectului de integrare europeana dupa Brexit, dupa iesirea Regatului Unit, se implica sau s-au implicat intr-o apropiere de Rusia. De ani de zile, presedintele francez a initiat acest proces de apropiere cu Rusia, cel putin din 2020, si stim cazul Germaniei, care acum a refuzat aproape orice fel de sprijin in termeni de aparare pentru Ucraina, avand in vedere interesele geoeconomice puternice si legaturile cu Rusia. Ma tem ca acest tip de conflictualizare in axa germano-franceza, modul in care doresc sa transforme acest proiect in domeniul politicii externe si de securitate si tarile din Europa Centrala, care sunt foarte apropiate de Statele Unite pentru ca ele inca vad Statele Unite ca fiind singurul furnizor de securitate pentru interesele nationale si pentru integritate teritoriala. Daca aceste canale de conflict sunt consolidate si de actori externi, cum ar fi China, Rusia sau Turcia, ma tem ca acest lucru ar putea avea, de fapt, un impact foarte negativ asupra coerentei blocului, alaturi de incapacitatea de a folosi efectiv puterea pentru a proteja si proteja propriile interese.