Dragostea invinge pandemia. Un cuplu britanic s-a casatorit inainte ca barbatul sa fie transferat la terapie intensiva. Cei doi planuiau sa se casatoreasca in iunie, insa dupa ce au fost confirmati cu noul coronavirus si au suferit forme grave ale bolii, au decis sa grabeasca lucrurile.
”Vrei sa te casatoresti in spital? Aceasta ar putea fi unica ta sansa.”
Sunt cuvinte pe care nici un cuplu nu ar fi vrut sa le auda, dar pentru Elizabeth Kerr si logondicul sau Simon O'Brien, a fost o realitate in situatia lor. Cei doi tineri din Marea Britanie bolnavi de COVID au fost transportati de urgenta la spital in aceeasi ambulanta, in stare critica, avand nevoie de conectare la aparate de oxigen. La scurt timp starea lui Simon s-a inrautatit si s-a decis transferul lui in sectia de Terapie Intensiva. Inainte de asta insa, personalul medical a facut un gest fabulos si a organizat o mica ceremonie de nunta pentru cei doi.
Elizabeth KERR, MIREASA: "Asistentele medicale mi-au spus ca Simon urmeaza sa fie transferat la Terapie Intensiva si nu am mai putut astepta, deoarece noi am vorbit ca ne vom casatori si ne-am casatorit.”
Asistenta Hannah Cannon a fost martora si a filmat casatoria pentru familia si prietenii cuplului. Iar departamentul de catering al spitalului a furnizat tortul.
Hannah CANNON, ASISTENTA MEDICALA: "Au fost momente in care m-am intrebat daca e corect sa fac asta in calitate de asistenta medicala, dar cand traiesti asemenea momente ca o nunta, stii ca e corect.”
Imediat dupa ce i-a spus ”Da” iubitei sale, Simon a fost sedat si intubat si a petrecut noaptea ventilat mecanic. Intre timp, starea lui barbatului s-a imbunatatit, iar proaspetii casatoriti s-au reunit intr-o sectie COVID-19, unde amandoi se recupereaza treptat, desi primesc inca oxigen. Asezandu-se unul langa celalalt si strangand mainile dupa recuperarea partiala, cuplul crede ca supravietuirea lor s-a datorat echipei medicale care a actionat rapid.

