Duma de Stat a Federatiei Ruse a aprobat in a treia lectura proiectul de lege, ce-i da dreptul lui Vladimir Putin la inca doua mandate de presedinte, transmite euronews.com.

Aceste dispozitii au fost adoptate pentru a pune in aplicare amendamentele la Constitutie, semnate de Putin in iulie a anului trecut.

In acte este vorba despre o limitare stricta a timpului petrecut de o persoana la sefia statului – nu mai mult de doua mandate. In acelasi timp, a fost introdusa o clauza care exclude din acest calcul mandatele prezidentiale care au inceput inainte ca modificarile sa intre in vigoare. Potrivit proiectului de lege, Putin are posibilitatea de a ramane presedinte pana in 2036.

Conform reformei, poate fi ales presedinte al Federatiei Ruse un cetatean rus de cel putin 35 de ani care nu a avut cetatenie straina sau permis de sedere si care a locuit in Rusia in ultimii 25 de ani.

Deputat poate deveni orice cetatean rus de peste 21 de ani, care locuieste permanent in tara si nu are cetatenie straina sau permis de sedere. Parlamentarilor li se interzice, totodata, sa aiba conturi si sa pastreze obiecte de valoare in banci straine.

Kremlinul a explicat aceste schimbari prin necesitatea consolidarii suveranitatii Rusiei. Curtea Constitutionala nu a constatat nicio incalcare a legii in modificari, in special in anularea termenelor prezidentiale. Aceasta situatie a provocat cea mai dura reactie in opozitie, care a perceput reforma ca pe un mijloc de consolidare a puterii personale a presedintelui si de legalizare a extinderii puterilor lui Putin. Kremlinul sustine ca o exceptie pentru actualul sef de stat a fost facuta din initiativa deputatilor.

Sursa: