Presedintele american spune il vede in continuare pe omologul sau chinez, ca pe un dictator. Asta dupa ce a discutat cu Xi Jin Ping timp de 4 ore. Intalnirea având loc pentru prima data pe teritoriul american, de când Joe Biden a ajuns la Casa Alba. Siguranta si diplomatia au fost doua elemente esentiale discutate in cadrul intalnirii dintre liderii celor doua mari puteri mondiale.
Joe Biden l-a intampinat pe Xi Jinping pe covorul rosu la o frumoasa proprietate din nordul Californiei. Dupa ce si-au strans mana de doua ori, cei doi lideri au intrat in vila de epoca.
Inauntru li s-au alaturat alti oficiali americani si chinezi din domeniul comertului, economiei, securitatii si diplomatiei, oglindind astfel aria vasta a subiectelor de pe agenda. Inca de la primele declaratii cei doi lideri si-au aratat deschiderea spre colaborare, dupa un an de relatii tensionate in care China a fost acuzata ca spioneaza Statele Unite, iar Biden l-a numit pe omologul sau dictator.
Joe BIDEN, PRESEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „ Domnule presedinte, ne cunoastem de multa vreme. Nu am fost mereu de acord, ceea ce nu e oricum o surpriza. Dar intalnirile noastre au fost mereu sincere, la subiect si utile. Pretuiesc discutiile noastre fiindca sunt convins ca noi doi trebuie sa ne intelegem clar, ca de la un lider la altul, fara prejudecati si neintelegeri. Trebuie sa ne asiguram ca aceasta competitite nu se transforma in conflict.”
Xi JINPING, PRESEDINTELE CHINEI: „Doua tari mari precum China si Statele Unite nu au optiunea de a-si intoarce spatele una alteia. E nerealist ca una dintre ele sa-si doreasca sa o remodeleze pe cealalta. Conflictul si confruntarile au consecinte de nesuportat pentru ambele parti. Pamantul e suficient de mare pentru ca ambele tari sa aiba succes si succesul uneia reprezinta o oportunitate pentru cealalta.”
Dupa ce au discutat mai bine de doua ore si au luat pranzul, Joe Biden si Xi Jinping au facut o scurta plimbare prin gradinile californiene.
Liderul de la Casa Alba a declarat ca a avut una dintre cele mai constructive si productive discutii cu Xi Jinping de pana acum. Intr-o conferinta de presa de dupa, Biden a enumerat subiectele unde s-a ajuns la un acord.
Joe BIDEN, PRESEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „In primul rand, sunt bucuros sa anunt ca reluam colaborarea intre Statele Unite si China in domeniul luptei contra drogurilor. Vom relua dialogul la nivel militar. In lipsa comunicarii, dupa cum bine stiti ca jurnalisti, se pot intampla accidente. Apar neintelegeri.”
Relatiile comerciale dintre China si Sua vor face subiectul unor discutii ulterioare. Razboiul din Ucraina si cel din Gaza au fost de asemenea pe agenda, la fel si situatia Taiwanului. Liderul de la Beinjing ar fi dat de inteles ca nu pregateste o invazie a insulei, dar a vorbit despre situatii in care ar putea recurge la forta.