Dupa ce a stat izolat luni intregi din cauza pandemiei, Vladimir Putin a iesit pe gheata. Acesta a jucat un meci de hochei cu un baietel de 9 ani. Astfel liderul de la Kremlin ar fi indeplinit dorinta copilului, care a spus ca vrea sa patineze in Piata Rosie.

Cunoscut pentru faptul ca joaca hochei, presedintele rus Vladimir Putin i-a oferit o lectie baietelului de 9 ani. 

Baietelul de 9 ani s-a tratat ani la rand de leucemie. Acum, ca a invins boala, el si-a pus o dorinta.

”Dimtrii Ochepkov din regiunea Celeabinsk, 9 ani. Isi doreste sa ajunga in Piata Rosie sa patineze si sa vada unde la Kremlin lucreaza presedintele Federatiei ruse.

-Foarte simplu. Facem. Vom patina impreuna.”

Lectia de hochei a avut loc in Piata Rosie din Moscova. Partida face parte dintr-un program al guvernului rus numit „Viseaza impreuna cu mine”, prin care mai multi copii din Rusia sunt ajutati sa-si implineasca dorintele de Craciun.

La intalnirea cu Dmitri Oschepkov si familia sa, Putin nu a purtat masca si nici nu a respectat distanta. Nu se stie daca oamenii au stat in carantina sau au dat testul la Covid inainte de a se intalni cu presedintele rus precum s-a intamplat in cazul altor intrevederi cu Putin.

”-Craciun fericit si toate bune in noul an!

-Ce dorinta v-ati pus de Anul Nou?

-Inca nu m-am gandit, dar sa fie toti sanatosi.” 

Inca de la inceputul pandemiei Vladimir Putin s-a izolat la resedinta sa din Valdai de unde conduce tara. Mai nou acesta ar lucra dintr-un birou secret construit la resedinta sa din statiunea Soci care ar fi identic cu cel din Moscova, afirma jurnalistii de investigatie rusi.