Guvernul SUA a aprobat „de urgenta”, fara a mai trece prin Congres, vanzarea catre Israel a aproape 14.000 de obuze de tanc pentru razboiul impotriva Hamas in Fasia Gaza, transmite stirileprotv.ro.
Departamentul de Stat a notificat vineri Congresul, invocand o autorizatie „de urgenta”, despre vanzarea catre aliatul sau israelian a 13.981 de obuze de 120 de milimetri care echipeaza tancurile de lupta Merkava angajate in ofensiva din teritoriul palestinian, potrivit comunicatelor date publicitatii sambata de Pentagon si Departamentul de Stat.
Aceste echipamente militare reprezinta o valoare de 106,5 milioane de dolari.
„Secretarul de stat (Antony Blinken) a stabilit si a justificat in detaliu Congresului ca exista o urgenta pentru a vinde imediat aceste echipamente guvernului israelian (...) fara examinarea parlamentara impusa de legislatia privind controlul exporturilor de arme", a indicat diplomatia americana, potrivit Agerpres.
Miercuri, Congresul - divizat cu o Camera a Reprezentantilor cu majoritate republicana si senatori democrati in majoritate, dar ei insisi divizati - nu a reusit sa faca progrese cu privire la un urias pachet de ajutor de peste 106 de miliarde de dolari, solicitat cu insistenta de presedintele democrat Joe Biden, incluzand fonduri pentru Ucraina si Israel.
„Statele Unite sunt angajate pentru securitatea Israelului si este crucial pentru interesele nationale americane sa ajute Israelul sa dezvolte si sa mentina o capacitate puternica de autoaparare”, a mai subliniat Departamentul de Stat.
In pofida relatiilor diplomatice uneori tensionate, Washingtonul este principalul sprijin al Israelului si ii ofera acestuia anual, incepand din 2016, sub presedintia lui Barack Obama, un ajutor militar de 3,8 miliarde de dolari.
Statele Unite au respins prin veto vineri seara o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU cerand un „armistitiu umanitar imediat” in Fasia Gaza.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

