Dupa ce Italia a fost pusa in carantina, iar mai multe companii si-au sistat activitatea, numerosi moldoveni au ramas fara lucru. Totodata, multi sunt blocati pe aeroportul de la Roma, dupa ce cursele spre Chisinau au fost anulate. Responsabilii de la Ministerul de Externe ne-au spus ca, deocamdata, acestia nu au solicitat ajutor.
“Se observa o panica nu e doar din cauza virusului, dar si din cauza economiei pentru ca tot se inchide, oamenii nu au de lucru. Si asa multi traiau cu salariu de la o luna la alta, acum va fi si mai greu.”
Sunt declaratiile unui tanar moldovean stabilit intr-o localitate din nordul Italiei. Acum, dupa ce toata tara e blocata din cauza noului coronavirus, concetatenii stabiliti in peninsula sunt intr-o situatie dificila. Unii raman fara locul de munca.
“Unei femei sau tinere ii moare batranul si nu are ce sa faca, unde sa plece in asemenea caz.
Republica Moldova trebuie sa ia masuri.”
Situatia devine si mai grea in conditiile in care oamenii nu au voie sa paraseasca regiunile afectate. Cei care pleaca fara un acord din partea autoritatilor, rica sa stea trei luni dupa gratii sau pot primi o amenda mai mare de 200 de euro.
“Oamenii sunt blocati in case. Suntem intr-o stare ca de razboi.“
Pe strazi circula autospeciale care dezinfecteaza cladirile si trotuarele, iar localnicii sunt indemnati sa nu iasa din case.
“Daca aveti simptome specife coronavirusului, nu iesiti din casa si anuntati autoritatile.”
Intre timp, autoritatile de la noi anunta ca mai multi moldoveni sunt blocati pe aeroportul de la Roma, dupa ce zborurile spre Chisinau au fost anulate. Totusi, responsabilii de la Ministerul de Externe sustin ca cetatenii nostri nu au solicitat ajutor deocamdata.
Anastasia NANI, REPREZENTANTA MINISTERULUI DE EXTERNE: “Informatii inca nu au parvenit de la ambasade. O sa informam cand o sa avem informatii.”
In Italia sunt peste 1100 de persoane infectate. Numarul celor decedati a trecut de 630, iar peste 700 s-au tratat.

