Rusia a lansat luni, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, o racheta Soyuz care are la bordul ei 38 de sateliti straini. Lansarea fusese amanata de doua ori din cauza unor probleme tehnice, informeaza AFP, preluata de Agerpres.

Racheta Soyuz-2.1 a fost lansata cu succes la ora 06.07 GMT (08.07 ora Romaniei), potrivit imaginilor transmise in direct de agentia spatiala rusa, Roscomos.

Racheta va transporta pe orbita 38 de sateliti care provin din 18 tari, inclusiv din Coreea de Sud, Japonia, Canada, Arabia Saudita, Germania, Italia si Brazilia.

Printre aceste dispozitive orbitale se afla si satelitul Challenge-1, primul satelit fabricat integral in Tunisia, dezvoltat de grupul de telecomunicatii Telnet.

Tunisia este prima tara din regiunea Maghreb care a reusit sa lanseze un satelit propriu si, totodata, cea de-a sasea tara africana care reuseste aceasta performanta, potrivit site-ului Space in Africa.

Satelitul experimental Challenge-1 este echipat cu termometre, senzori conectati de poluare, senzori de localizare si senzori de umiditate. El va avea misiunea de a centraliza datele colectate de aceste dispozitive, pentru a furniza acces in timp real, la sol, chiar si in acele zone in care nu exista servicii de internet.

Compania Telnet doreste sa lanseze in urmatorii trei ani, in parteneriat cu alte tari africane, o constelatie compusa din peste 20 de sateliti, pentru a exploata comercial o tehnologie care se adreseaza furnizorilor de internet de pe orbita.

Ce arata amanarile repetate ale lansarii

Programata initial sambata, lansarea a fost amanata prima data pentru duminica, apoi pentru luni.

Potrivit directorului agentiei spatiale ruse, Dmitri Rogozin, prima amanare a fost decisa din cauza unei „supratensiuni” detectate cu putin timp inainte de lansare si „pentru a nu risca”.

A doua amanare a fost stabilita dupa descoperirea unei „disfunctionalitati tehnice”, potrivit Roscosmos.

Aceste amanari ilustreaza dificultatile cu care se confrunta industria spatiala rusa dupa dezmembrarea fostei URSS in 1991, afirma jurnalistii de la AFP.

Ultimii ani au fost marcati de mai multe scandaluri de coruptie si de o serie de lansari ratate, inclusiv una care a vizat un zbor in spatiu cu echipaj uman, ramas, din fericire, fara consecinte pentru cei doi cosmonauti rusi, care au putut sa se salveze ejectandu-se la timp din vehiculul spatial.

Sursa: