Dupa drama Covid-19, Italia se confrunta in aceste zile cu inundatii devastatoare in provincia Sicilia. Cel putin doua persoane au murit in urma celei mai puternice ploi din istoria orasului Palermo. Timp de doua ore a cazut o cantinate de precipitatii cat intr-un an.

”E devastator cum nu am mai vazut! E impresionant!"

Cantitatile de precipitatii cazute aseara in Sicilia au fost de-a dreptul astronomice, iar autoritatile sunt disperate.

”O, doamne! Nu am mai vazut asa ceva!”

Ploaia a paralizat o mare parte din Palermo si a lasat mii de locuinte fara curent electric. Zeci de masini au fost luate de puhoaie si purtate pe strazile din Palermo pe distante de zeci de metri.

Cel putin doua persoane si-au pierdut viata dupa ce masina in care se aflau a fost luata de viitura. Autoturismul se afla in pasajul de sub via Leonardo da Vinci, artera principala din acest oras, strada care a fost transformata intr-un adevarat rau. Oamenii s-au trezit captivi in mijlocul apelor, unii s-au salvat singuri, iar altii au fost ajutati de trecatori.

Astazi dimineata apa a disparut, pe strazi a ramas insa un peisaj sumbru - cu masini avariate si pline de nori, copaci doborati si drumuri inamolite.

Primarul orasului Palermo a afirmat ca, timp de doua ore, in zona a fost inregistrata cea mai mare cantitate de precipitatii din istoria localitatii. Cantitatea de ploaie a fost echivalenta cu ploaia dintr-un an.