Dupa masacrul de la cele doua moschei, armele semiautomate de tip militar si cele de asalt vor fi interzise in Noua Zeelanda. Anuntul a fost facut de premierul tarii. Autoritatile au declarat ca toate cele 50 de victime ale atacului terorist au fost identificate deja. Intre timp, un adolescent din Australia a fost retinut dupa ce a amenintat in postarile sale pe internet, credinciosii de la o moschee.
Jacinda ARDERN, PRIM-MINISTRUL NOII ZEELANDE: "Noua Zeelanda va interzice toate armele militare semiautomate. De asemenea, vom interzice toate armele de asalt. Noi vom interzice toate incarcatoarele de mare capacitate."
Odata cu insaprirea legislatiei, premierul a mentionat ca va fi implementat si un program in care vor fi investiti aproximativ 120 de milioane de dolari pentru a rascumpara de la populatie armele interzise. Pana atunci se va stabili o perioada de amnistie, prin care oamenii isi pot pastra armele, iar cei care nu le vor preda dupa expirarea acestei perioade, risca amenzi de aproape 2500 de euro sau trei ani de inchisoare.
Jacinda ARDERN, PRIM-MINISTRUL NOII ZEELANDE: "Politia va avea grija ca aceste arme sa fie predate si, ulterior, distruse. De asemenea, se vor inregistra datele despre armele predate de detinatori, care vor fi interzise prin lege, pentru a asigura o compensare echitabila odata cu predarea armei."
Masurile intreprinse de guvern vin dupa ce acum o saptamana, un barbat a deschis focul in doua moschei din orasul Christchurch din Noua Zeelanda si, avand o camera atasata de haina, a transmis totul live pe Facebook.
Ulterior, acesta a fost retinut. 50 de oameni au murit in atac, iar altii 50 au fost raniti, dintre care 20 sunt in stare grava. Autoritatile au anuntat azi ca toate victimele au fost deja identificate, iar familiile acestora au fost instiintate.
Tot azi, un adolescent australian a fost pus sub acuzare dupa ce a amenintat cu moartea credinciosii de la o moschee din Australia, prin intermediul unor postari pe internet. In varsta de 14 ani, acesta a fost acuzat de cinci infractiuni, printre care amenintarea cu moartea si folosirea unei retele de telecomunicatii cu intentia de a comite o infractiune.
El a fost eliberat pe cautiune, si urmeaza sa apara in fata unui tribunal destinat copiilor.

