După ce Franța care a aprobat interzicerea accesului copiilor sub 15 ani la rețelele de socializare și Spania Spania vrea facă același lucru. Premierul spaniol Pedro Sánchez a anunțat un pachet de măsuri care vizează accesul copiilor la rețelele sociale, inclusiv obligativitatea verificării vârstei. Liderul spaniol a justificat decizia prin necesitatea de a-i proteja pe cei mici de „Vestul Sălbatic digital”.
Spania va interzice utilizarea platformelor de socializare pentru copiii sub 16 ani. Platformele vor fi obligate să implementeze sisteme de verificare a vârstei. Acest lucru a fost anunțat de premierul Pedro Sánchez în cadrul World Government Summit de la Dubai.
Pedro SÁNCHEZ, PREMIERUL SPANIEI: „Platformele vor fi obligate să implementeze sisteme eficiente de verificare a vârstei. Nu doar căsuțe bifabile, ci bariere reale care funcționează. Astăzi, copiii noștri sunt expuși unui spațiu pe care nu au fost niciodată meniți să-l parcurgă singuri, un spațiu al dependenței, abuzului, pornografiei, manipulării și violenței. Nu vom mai accepta acest lucru.”
În plus, Sánchez a anunțat o alianță cu alte cinci țări europene pentru a crea reglementări mai stricte, mai rapide și mai eficiente pentru platformele sociale.
Pedro SÁNCHEZ, PREMIERUL SPANIEI: „Aceasta înseamnă că directorii generali ai acestor platforme tehnologice vor răspunde penal pentru faptul că nu au eliminat conținutul ilegal sau instigator la ură.”
Anunțul vine după ce Franța a aprobat o lege care interzice accesul copiilor la rețelele de socializare, și care va intra în vigoare în septembrie. Franța fiind a doua țară din lume, după Australia, care a luat o asemenea decizie.
