Comediantul Trevor Noah i-a atacat dur pe liderii politici de la Washington în deschiderea galei Grammy. El a ironizat susținerea lui Nicki Minaj pentru mișcarea MAGA și a taxat prietenia dintre Donald Trump și Jeffrey Epstein, provocând o reacție furioasă din partea președintelui american, potrivit News.ro.

„Nicki Minaj nu este aici. Ea este încă la Casa Albă cu Donald Trump, discutând probleme foarte importante”, a declarat Trevor Noah în deschiderea galei de la Crypto.com Arena, stârnind hohote de râs în sală. El a făcut referire la sprijinul vocal pe care artista l-a oferit recent mișcării MAGA, dar nu s-a oprit aici.

Imitând gesturile și vocea președintelui american, Noah a făcut o aluzie ironică la piesa „WAP”, afirmând în stilul caracteristic al lui Trump: „De fapt, Nicki, eu am cel mai mare fund! Toată lumea spune asta”.

Noah a glumit la începutul celei de-a 68-a ediţii a premiilor că jocul american de băut are loc acum „de fiecare dată când deschidem ştirile”. „Sunt atât de multe vedete în această sală, încât mă simt ca la nunta lui Jeff Bezos, dar cu mult mai mulţi oameni de culoare”, a mai spus comedianul.

„Ultima dată când Lauryn Hill a cântat la Grammy a fost în 1999. În 1999, preşedintele era implicat într-un scandal sexual, oamenii credeau că computerele vor distruge lumea, iar Diddy a fost arestat”, a spus Noah. „Ce mult s-au schimbat vremurile!”. 

Ironia serii la adresa lui Trump

Punctul culminant al monologului a fost atins atunci când Noah a comparat dorința artiștilor pentru un Grammy cu dorința lui Trump de a cumpăra Groenlanda. După ce Billie Eilish a câştigat premiul Grammy pentru Piesa anului, el a a spus:

„Iată, piesa anului! Felicitări, Billie Eilish. Este un premiu Grammy pe care îl doreşte orice artist – aproape la fel de mult cât Trump doreşte Groenlanda. Ceea ce are sens, deoarece, de când Epstein nu mai este, are nevoie de o nouă insulă pe care să se întâlnească cu Bill Clinton. V-am spus, este ultimul meu an! Ce veţi face în privinţa asta?”.

Gala premiilor Grammy de duminică a fost marcată și de proteste fără precedent sub sloganul „ICE Out”, prin care numeroși artiști au criticat politicile de imigrare ale administrației de la Washington. Bad Bunny a oferit unul dintre cele mai puternice momente ale serii, declarând: „Nu suntem animale, suntem oameni”.

Imediat după gala Grammy 2026, Donald Trump a lansat un atac dur pe platforma Truth Social, numindu-l pe Noah un „ratat total” și amenințând cu acțiuni în instanță pentru afirmațiile defăimătoare legate de Jeffrey Epstein.

Aceasta a fost a șasea și ultima oară când Trevor Noah a prezentat ceremonia. Decizia a fost confirmată de Ben Winston, producătorul executiv al galei și fondatorul casei de producție Fulwell 73, care a anunțat că show-ul va căuta o nouă gazdă pentru ediția viitoare.