Firmele japoneze pleaca din Regatul Unit in contextul Brexit, preferand sa se mute in Uniunea Europeana, arata date ale guvernului Japoniei. Exodul firmelor japoneze s-a accentuat puternic incepand din 2016 si a cunoscut un varf intre 2018 si 2019. Impactul va fi absorbit de serviciile financiare si de sectoarele de productie ale economiei britanice, scrie Politico.
„Numarul companiilor japoneze si angajatilor la acestea este in continua scadere in UK. Avand in vedere ca acest fapt este contra tendintei actuale in restul Europei, acest lucru ne duce la concluzia ca este vorba de un alt efect al Brexit”, spune Pernille Rudlin, autoarea raportului. Ea a lucrat timp de decenii la companii precum Mitsubishi sau Fujitsu si in prezent consiliaza companii japoneze.
Intre 2014 si 2019, numarul companiilor japoneze din UK a scazut cu 12%, de la 1084 la 952, cea mai mare scadere fiind inregistrata in perioada imediat urmatoare referendumului din iunie 2016. In timpul anului fiscal 2018-2019, atunci cand tensiunile legate de felul in care UK urma sa paraseasca blocul european cresteau puternic, numarul de companii care au plecat din tara a fost cel mai mare, scaderea fiind de 4%, conform ministerului de externe nipon.
Plecarea firmelor japoneze din UK vine in contrast cu numarul in crestere ale celor care se muta in Uniunea Europeana. Intre 2014 si 2019, numarul de firme care si-au mutat sediile in Olanda, de exemplu, a crescut cu 67%, in timp ce in Germania, Franta si Italia, numarul a crescut cu 7, 11 si respectiv 53 la suta.
Declinul relatiilor economice UK-Japonia este cu atat mai mare cu cat Marea Britanie era gazda celor mai multe companii nipone in Europa, pe locul doi fiind Germania. Raportul guvernului de la Tokio nu e o veste prea buna pentru guvernul britanic, avand in vedere ca speranta sustinatorilor Brexit era ca iesirea din UE va face ca Marea Britanie sa devina un jucator important in comertul international, nu sa piarda din influenta pe care deja o avea.


