Cotatia graului a crescut semnificativ luni, dupa ce Rusia a anuntat luni ca se retrage din acordul istoric care permitea exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagra, au anuntat traderii, conform Reuters. Decizia va obliga Kievul sa exporte recolta din 2023 pe rute alternative, spre porturile fluviale si granita UE, in conditiile in care costurile logistice sunt ridicate, iar situatia va pune si mai multa presiune pe tarile din jur, inclusiv pe Romania, relateaza hotnews.ro.

Acordul, incheiat in iulie 2022 si mediat de ONU si de Turcia, a fost prelungit de mai multe ori si urma sa expire luni. Moscova ameninta de cateva luni ca se va retrage, sustinand ca nu mai sunt indeplinite conditiile pentru o noua prelungire.

Luni, Kremlinul si-a anuntat decizia de a nu mai prelungi acest acord.

„De fapt, acordurile privind Marea Neagra au incetat sa mai fie valabile astazi.

„Din nefericire, partea din aceste acorduri privind Marea Neagra care priveste Rusia nu a fost pusa in aplicare pana in prezent, asa ca efectul sau a incetat”, a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Efectul imediat al retragerii Rusiei din acordul privind cerealele la Marea Neagra
Dupa anuntul Kremlinului, la bursa de cereale de la Chicago, cotatiile futures la grau au urcat cu 3,4%, pana la 6,84 dolari per bushel (aproximativ 27 de kilograme). Anterior, se inregistrase un avans de peste 4%, scrie Reuters.

Acordul a permis exportul a aproape 33 de milioane de tone de cereale din Ucraina, in pofida razboiului. Expirarea acestuia va obliga Kievul sa exporte recolta din 2023 pe rute alternative, spre porturile fluviale si granita UE, in conditiile in care costurile logistice sunt ridicate, apreciaza analistii.

Si mai multa presiune pe tarile din jur, inclusiv pe Romania

De asemenea, decizia Kremlinului sporeste incertitudinea cu privire la aprovizionarea cu cereale la nivel mondial si intensifica tensiunile din regiune. Masura pune in pericol o ruta comerciala cheie pentru Ucraina, unul dintre cei mai importanti transportatori de cereale si ulei vegetal din lume, chiar in momentul in care incepe urmatoarea sa recolta.

De la inceputul conflictului, Ucraina a exportat volume substantiale de cereale prin tarile din estul UE. Cu toate acestea, au existat multe provocari logistice, inclusiv ecartamente diferite ale cailor ferate.

O alta problema este aceea ca supraoferta de cereale ucrainene in estul UE a provocat neliniste in randul fermierilor din regiune, care spun ca acestea au subcotat productiile locale, lasandu-i fara o piata de desfacere pentru propriile recolte.

Drept urmare, UE a permis ca cinci tari - Bulgaria, Ungaria, Polonia, Romania si Slovacia - sa interzica vanzarile interne de grau, porumb, rapita si seminte de floarea-soarelui din Ucraina, permitand in acelasi timp doar tranzitul acestora pentru export in alta parte. In forma actuala, aceasta masura va fi eliminata treptat pana la jumatatea lunii septembrie.

De asemenea, se asteapta recolte mai mari in estul UE in aceasta vara, iar porturile cheie, cum ar fi Portul Constanta, vor avea dificultati in gestionarea volumului de cereale pe care este posibil sa il primeasca, scrie hotnews.ro, citand Reuters.

Ce vrea Rusia

Rusia si Ucraina sunt doi dintre cei mai mari producatori agricoli din lume si jucatori importanti pe pietele de grau, orz, porumb, rapita, ulei de rapita, seminte de floarea-soarelui si ulei de floarea-soarelui. Rusia este, de asemenea, dominanta pe piata ingrasamintelor.

Putin a declarat saptamana trecuta ca partile din acord referitoare la Rusia nu au fost puse in aplicare si, prin urmare, se gandeste sa suspende participarea Rusiei, urmand sa revina in acord odata ce conditiile acestuia vor fi indeplinite.

Pentru a convinge Rusia sa subscrie la Initiativa privind cerealele pe Marea Neagra, in iulie 2022, a fost incheiat si un acord pe trei ani, in cadrul caruia oficialii ONU au fost de acord sa ajute Rusia cu propriile exporturile de alimente si ingrasaminte pe pietele externe.

Chiar daca exporturile rusesti de alimente si ingrasaminte nu fac obiectul propriu-zis al sanctiunilor occidentale impuse dupa invazia Rusiei, Moscova a declarat ca restrictiile privind platile, logistica si asigurarile au reprezentat o bariera in calea exporturilor sale.

Rusia a fost de acord de trei ori in ultimul an sa prelungeasca acordul privind Marea Neagra, dar si-a suspendat, de asemenea, pentru scurt timp, participarea, la sfarsitul lunii octombrie, ca raspuns la un atac cu drone asupra flotei sale din Crimeea.

„Putem sa ne suspendam participarea la acord, iar daca toata lumea spune inca o data ca toate promisiunile care ne-au fost facute vor fi indeplinite, atunci sa indeplineasca aceasta promisiune. Vom reveni imediat in acest acord”, a declarat Putin saptamana trecuta.

Rusia s-a plans, de asemenea, ca nu ar fi ajuns suficiente cereale in tarile sarace. Organizatia Natiunilor Unite a sustinut ca acordul a fost in beneficiul acestor state, contribuind la scaderea preturilor la alimente cu peste 20% la nivel global. 

Sursa: