Ministrul mexican de interne, Alfonso Navarrete, si guvernatorul statului Oaxaca, Alejandro Murat, au supravietuit vineri noaptea in urma prabusirii unui elicopter militar.

Elicopterul mai avea doar 30 sau 40 de metri pâna la aterizare în zona cea mai afectata de cutremurul de vineri, informeaza EFE si Reuters.


În accident si-au pierdut viata doua persoane aflate la sol, a informat ministerul de interne într-o declaratie în reteaua Twitter.


Cei doi oficiali au suferit doar rani minore. Ei erau însotiti de personal militar si din serviciul de protectie civila, într-o misiune de evaluare a pagubelor produse de seism.


Cutremurul cu magnitudinea de 7,2 nu s-a soldat cu victime directe.