Elon Musk ameninta ca va renunta la oferta sa de 44 miliarde de dolari pentru achizitionarea platformei de socializare Twitter Inc, acuzand firma ca refuza sa-i dea informatii referitoare la conturile de spam.
Avocatii Tesla si directorul general al SpaceX au trimis luni o scrisoare in care ameninta ca vor renunta la tranzactie. Scrisoarea a fost inclusa intr-o solicitare transmisa Autoritatii de supraveghere a pietei de capital din SUA (U.S. Securities and Exchange Commission - SEC).
In document se arata ca Musk a cerut in mod repetat informatii incepand din 9 mai, aproximativ o luna dupa ce a inaintat oferta de achizitionare a Twitter, pentru a evalua cat de multe dintre cele 229 de milioane de conturi ale companiei sunt false, informeaza Agerpres.
In urma anuntului, actiunile Twitter au scazut cu peste 5% in predeschiderea sedintei de tranzactionare a Bursei de la New York.
In scrisoare, avocatii sustin ca Twitter s-a oferit doar sa furnizeze detalii privind metodele de testare ale companiei. Dar ei subliniaza ca raspunsul "ar echivala cu refuzul de a transmite datele solicitate de Elon Musk". Seful Tesla vrea datele pentru a face propriile sale verificari a ceea ce el sustine ca ar fi metodologiile relaxate ale Twitter.
Pe baza celei mai recente corespondente cu Twitter, Musk crede ca firma se opune si zadarniceste dreptul sau la obtinerea de informatii, conform acordului de fuziune din aprilie, sustin avocatii.
"Aceasta reprezinta o incalcare flagranta clara a obligatiilor Twitter, conform acordului de fuziune din aprilie, iar Elon Musk isi rezerva toate drepturile rezultand din aceasta, inclusiv dreptul de a nu finaliza tranzactia si de a incheia acordul de fuziune", se arata in scrisoare.
Elon Musk s-a exprimat in favoarea curatarii conturilor de spam.
Recent, Twitter a raportat ca in primele trei luni din 2022 conturile false au reprezentat mai putin de 5% din utilizatorii zilnici activi.
Daca Twitter sau Elon Musk se retrag din acord, trebuie sa plateasca celeilalte parti o taxa de reziliere de un miliard de dolari.


