Elton John a sustinut ultimul sau concert, la Stockholm, dupa mai bine de jumatate de secol de turnee. Inconjurat de fani veniti din cele patru colturi ale lumii, starul britanic de 76 de ani a confirmat ca nu va mai face niciodata turnee, insa, nu a exclus sa mai cante ocazional.

Publicat:09.07.2023, 14:17

Starul britanic s-a urcat la pian putin dupa ora 18:00, in aplauzele publicului, deschizandu-si spectacolul de adio cu una dintre cele mai populare melodii ale sale, „Bennie and the Jets”.

Timp de mai bine de doua ore, melodiile s-au succedat, intercalate de momente in care artistul le-a multumit fanilor sai, precum si muzicienilor si echipei sale, dintre care unii sunt alaturi de el de peste 40 de ani.

Inainte de final, Elton John a difuzat un mesaj din partea trupei Coldplay, care a cantat aseara de asemenea in tara scandinava, la Goteborg, in care cantaretul Chris Martin i-a multumit pentru cariera sa si pentru angajamentele sale.

„Te iubim foarte mult. Iti dorim o retragere fericita si o sa ne fie dor de tine. Si acum toata nebunia de la Goteborg.”

Recitalul de aseara de la Stockholm a fost ultimul sau concert, iar muzicianul in varsta de 76 de ani a incheiat turneul de adio, care a inceput in urma cu cinci ani si a fost intrerupt de Covid-19 si de o operatie la sold in 2021. Elton John a sustinut 330 de concerte inainte de Stockholm, reusind sa strabata Europa, Australia, Noua Zeelanda, SUA, Canada si Marea Britanie.