La a noua întâlnire cu președintele Rusiei, emisarul SUA Steve Witkoff a avut multe cuvinte de laudă pentru liderul de la Kremlin. Și o propunere privind negocierile cu Ucraina.
Emisarul special al SUA Steve Witkoff l-a îndemnat pe președintele rus Vladimir Putin să ia în considerare reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, mediate de SUA, și să analizeze noi propuneri privind încheierea războiului, pe fondul ultimelor eforturi depuse de Washington pentru a pune capăt războiului.
Discuțiile, care au avut loc într-un grandios palat imperial din Sankt Petersburg au început cu un gest de bunăvoință din partea Rusiei: eliberarea lui Stephen Hubbard, un profesor american pensionat reținut în Rusia pentru că ar fi luptat ca mercewnar pentru Ucraina.
Putin s-a oferit, de asemenea, să-l ajute pe președintele american Donald Trump în relațiile cu Iranul, afirmând că Rusia are o relație de zeci de ani cu Teheranul.
Rusia ar putea, de asemenea, să furnizeze cantități mari de îngrășăminte către Statele Unite pentru a ajuta fermierii americani, i-a spus președintele rus lui Witkoff, adăugând că dorește să discute despre o potențială întâlnire în China, luna viitoare, cu Trump, la care, potrivit sugestiei Kremlinului, ar putea participa și președintele chinez Xi Jinping.
De partea cealaltă, Witkoff și-a exprimat ecunoștința pentru eliberarea lui Hubbard.
„Vorbiți atât de mult despre președintele meu, președintele Trump, ca fiind un om cu spirit umanitar. Și dumneavoastră sunteți un om cu spirit umanitară, domnule, iar pentru asta vă salut, vă felicit și vă mulțumesc încă o dată”, a spus Witkoff.
Întâlnirea are loc pe fondul atacurilor tot mai intense ale Rusiei asupra țintelor civile din Ucraina. Luni, un atac rusesc cu dronă a ucis șase persoane, între care trei copii, într-un parc din regiunea Harkov, nord-estul Ucrainei.
Negocieri Rusia-Ucraina
Întâlnirea are loc pe fondul îngrijorărilor de la Kiev și din rândul aliaților săi că Statele Unite se îndepărtează de Ucraina, blocând în unele cazuri informații de intelligence în timp real privind atacurile rusești și împiedicând comunicațiile militare ale Ucrainei.
Cele mai recente discuții au loc, de asemenea, la mai bine de doi ani de când Trump a promis, în cadrul campaniei sale electorale, că va pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore.
La a noua sa întâlnire cu Putin, Witkoff a venit cu propuneri pentru reluarea negocierilor bilaterale Ucraina-Rusia.
„Un lucru pe care sper să îl realizez astăzi este să avem o discuție constructivă între noi cu privire la posibila reluare a negocierilor trilaterale între Ucraina, Rusia și Statele Unite”, i-a spus Witkoff lui Putin.
„Chiar dacă nu ajungem la o soluție astăzi, cred că ar fi important să discutăm și să analizăm care ar putea fi următorul pas, iar lumea așteaptă să audă acest lucru”, a spus el.
Ultimele negocieri de pace mediate de SUA au avut loc în februarie, înainte ca Statele Unite și Israelul să lanseze un război împotriva Iranului.
Trump a declarat marți că este timpul ca Ucraina să pună capăt războiului sau să se confrunte cu „ceva foarte grav”.
„Idei noi”
Putin, care a dat puține semne că ar fi dispus să facă compromisuri în privința obiectivelor sale principale în război – printre care se numără controlul deplin al Rusiei asupra regiunii Donețk din estul Ucrainei și interzicerea aderării Kievului la NATO -, l-a primit pe Witkoff la Palatul Constantin, un grandios edificiu imperial situat în orașul natal al șefului Kremlinului.
Kirill Dmitriev, trimisul special al lui Putin pentru investiții, a fost de asemenea prezent la întâlnirea cu Witkoff, în timp ce ambele părți au discutat despre potențialul cooperării economice postbelice dintre Rusia și SUA.
Witkoff a sosit în al doilea oraș ca mărime al Rusiei la o zi după ce a purtat discuții la Oslo cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu liderii Finlandei și Norvegiei, precum și cu reprezentanți ai Uniunii Europene și ai NATO.
Witkoff a declarat că îl va informa pe Putin cu privire la discuțiile de la Oslo, pe care le-a descris ca fiind productive și despre care a spus că s-au caracterizat printr-un „anumit grad de dinamică”.
El a afirmat că a adus cu el câteva documente conținând diverse idei pentru un potențial acord de pace, pe care Putin să le analizeze, și că Jared Kushner, ginerele lui Trump, dorea, de asemenea, să-i transmită câteva idei lui Putin și se va alătura în scurt timp întâlnirii de la distanță, prin telefon.
Un oficial american, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat că Ucraina a adus idei și propuneri noi la discuțiile de la Oslo, care au înregistrat „progrese semnificative” în direcția unei abordări coordonate a relațiilor cu Rusia.
Oficialul a precizat că discuțiile au acoperit „elementele-cheie ale unui cadru cuprinzător de pace”, inclusiv garanții de securitate pentru Ucraina, un plan economic postbelic și o arhitectură de securitate europeană mai amplă.
Tensiuni în relațiile SUA-Ucraina
Relațiile dintre SUA și Ucraina s-au deteriorat brusc de când Trump a anunțat, la începutul acestei luni, ridicarea restricțiilor pentru importul de motorină fin Rusia, un acord menit să contribuie la scăderea prețurilor în Statele Unite.
Costurile ridicate ale combustibilului, înregistrate de la lansarea atacurilor asupra Iranului, au Partidul Republican, în perspectiva alegerilor legislative din noiembrie.
De la încheierea acordului privind motorina, Ucraina s-a plâns de întreruperi în schimbul de informații și în utilizarea sistemului militar de sateliți Starshield, deși Zelenski a declarat că la întâlnirea de marți de la Oslo s-a ajuns la un acord pentru rezolvarea acestor probleme.
Citatând oficiali americani și persoane familiarizate cu subiectul, Wall Street Journal a relatat miercuri că miliardarul Elon Musk a ordonat săptămâna trecută restricționarea parțială a comunicațiilor prin Starshield, versiunea militară a serviciului de sateliți Starlink al SpaceX, pe care Ucraina se bazează pentru a urmări atacurile cu rachete balistice rusești.
Musk a afirmat că orice decizie de acest gen este luată de armata SUA sau de președinte. Trump a declarat că nu este responsabil, iar secretarul de stat american Marco Rubio a reiterat miercuri că Washingtonul nu a restricționat accesul Kievului la Starlink, scrie hotnews.ro.


