Cu un bilant ajuns la peste 2.000 de decese si 74.000 de persoane infectate, epidemia de coronavirus nu da semne ca s-ar domoli, iar expertii din industria farma se tem ca prelungirea acesteia cu cateva luni va duce la un deficit de medicamente in Europa, SUA si India.
Majoritatea ingredientelor folosite in farmacie provin din China. In cazul Indiei, de exemplu, procentul se ridica la 80%.
In India a crescut deja pretul paracetamolului si al antibioticelor
De cand productia a scazut, iar stocurile din India s-au redus, preturile au explodat: paracetamolul costa cu 40% mai mult, iar antibioticele, cu 70% mai mult, scrie The Telegraph. India este cel mai mare producator de medicamente generice (cele mai ieftine) din lume.
Deocamdata, Europa si America nu se confrunta cu aceasta situatie, insa expertii avertizeaza ca ziua in care vot trece prin ce trece India acum nu este departe. “Daca epidemia va mai dura cateva luni sau, mai rau, se va transforma in pandemie, este imposibil ca industria farma din intreaga lume sa nu fie afectata. Majoritatea tarilor din Europa se vor confrunta cu un deficit de medicamente esentiale intr-un moment in care au mare nevoie de ele”, sustin reprezentanti ai European Fine Chemicals Group, citati de politico.eu.
Agentia Europeana a Medicamentelor sustine acelasi lucru: pana in acest moment, producatorii n-au raportat goluri de aprovizionare, insa exista temerea ca daca epidemia nu se stinge, iar fabricile din China se vor inchide sau isi vor subtura productia din cauza imbolnavirii muncitorilor, companiile nu vor mai avea materie prima pentru medicamente.
Si Ministrul Sanatatii din Germania a adus in discutie aceasta problema, la intalnirea de la Bruxelles cu omologii sai, saptamana trecuta.


