Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut. Urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

În trenul Iryo, în vagonul cinci, Eduarda, în vârstă de 17 ani, călătorea cu cele două pisici ale sale. Își vizita sora în Sevilla. Acum se află în Urda, unul dintre orașele cele mai apropiate de locul accidentului, la 8 kilometri distanță.

Din pavilionul amenajat de primar pentru a-i adăposti pe răniți, Eduarda își spune povestea înfiorătoare. Călătorea liniștită în al cincilea vagon când, dintr-o dată, a simțit o bubuitură puternică care a făcut-o să cadă în față, spărgând masa din fața scaunului ei. Mulți dintre pasagerii din jurul ei au suferit tăieturi și vânătăi.

Dezorientată și fără să știe nimic, a coborât din tren. „Odată ce am ajuns mai departe pe șine, atunci a început haosul”, povestește ea, cu vocea tremurândă. Încă dezorientată, Eduarda a început să-i ajute pe ceilalți pasageri din jurul ei. „Nu voi uita niciodată un băiat căruia i verifica pulsul, ca să se vadă dacă mai e viu”, spune ea, sperând că băiatul este acum bine.

„Îi datorez totul bărbatului care m-a dus în sat”

Eduarda își amintește cum a pus pături, a mutat garduri și cum matorii au ajuns la locul accidentului. Unul dintre ei a dus-o la centrul sportiv din Urda, unde a început să-și dea seama ce se întâmplă.

„Îi datorez totul bărbatului care m-a dus în sat”, spune ea, amintindu-și cum „erau morți sub trenuri”. Țipete de panică și durere, un vagon în flăcări și oameni cu sânge pe față sunt imaginile pe care le descrie această pasageră.

Ea subliniază că, din fericire, nu a suferit nicio vătămare. Se estimează că peste 120 de persoane rănite, de diferite grade, vor ajunge la secția unde încearcă acum să se recupereze, scrie știrileprotv.ro.

Sunt sau nu moldoveni printre victimele accidentului feroviar din Spania? Precizările MAE de la Chișinău

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova anunță că, până în prezent, Ambasada țării noastre la Madrid nu a primit solicitări de asistență consulară în urma gravului accident feroviar produs în apropierea localității Urda, provincia Toledo, Spania.

Potrivit MAE, misiunea diplomatică este în contact cu autoritățile spaniole competente pentru a verifica dacă printre persoanele afectate de accident se numără cetățeni ai Republicii Moldova.

Operațiunile de salvare și acordare a asistenței medicale sunt în desfășurare, iar autoritățile continuă să gestioneze situația de la fața locului.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi confirmate oficial.

Spania, zguduită de o tragedie feroviară: zeci de morți și aproape 200 de răniți

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, ceea ce a dus la suspendarea traficului pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul țării, a anunțat miercuri operatorul feroviar Adif, potrivit Reuters.

Citeste si : LIVE TEXT. Spania, zguduită de o tragedie feroviară: zeci de morți și aproape 200 de răniți - FOTO/VIDEO