Turcia nu va astepta "permisiunea" SUA pentru a lansa o noua ofensiva in Siria, a declarat presedintele turc Recep Tayyip Erdogan, conform unor afirmatii transmise duminica de media turce, informeaza AFP.
"Nu putem lupta impotriva terorismului asteptand permisiunea cuiva", a spus seful statului unui grup de jurnalisti la revenirea dintr-o vizita in Azerbaidjan.
"Ce vom face daca SUA nu isi vor indeplini rolul in lupta impotriva terorismului? Ne vom descurca singuri", a adaugat el, ca raspuns la o atentionare a Washingtonului.
SUA, prin vocea purtatorului de cuvant al Departamentului de Stat, Ned Price, s-au declarat miercuri "profund ingrijorate" de anuntul de luni al lui Erdogan privind viitoarea lansare a unei noi operatiuni militare turce in nordul Siriei care ar avea ca scop asigurarea pentru Ankara a unei "zone de securitate" largi de 30 de kilometri la frontiera sa.
"Condamnam orice escaladare. Sustinem mentinerea liniilor de armistitiu actuale", a subliniat Price.
Din 2016, Ankara desfasoara trei ofensive in nordul Siriei impotriva Unitatilor de Aparare a Poporului (YPG), militii kurde pe care le considera teroriste, dar care au fost sustinute de SUA in special pentru contracararea jihadistilor gruparii Stat Islamic.


