Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, proaspăt întors de la o întâlnire cu omologul său rus, a spus că speră să discute un plan de pace între Ucraina și Rusia cu liderul Statelor Unite, Donald Trump, transmite Reuters, scrie hotnews.ro.

Erdogan s-a întâlnit cu Vladimir Putin vineri, în Turkmenistan, unde cei doi au evaluat „eforturi de pace cuprinzătoare” pentru încheierea războiului din Ucraina, conform comunicatului transmis după întâlnire de partea turcă, care a reiterat că Ankara este pregătită să sprijine eforturile de pace.

„După această întâlnire cu Putin, sperăm să avem ocazia să discutăm planul de pace și cu președintele american Trump. Pacea nu este departe; vedem asta”, le-a spus Erdogan reporterilor în timpul zborului de întoarcere din Turkmenistan.

Vineri, liderul turc îi spusese omologului că ar putea fi benefică o încetare limitată a focului, axată în special pe sectorul energiei și porturi.

„Marea Neagră nu ar trebui văzută ca un teren de luptă. O astfel de situație nu ar face decât să dăuneze Rusiei și Ucrainei”, a declarat Erdogan în cadrul unor remarci publicate sâmbătă de biroul său.

„Toată lumea are nevoie de o navigație sigură în Marea Neagră. Acest lucru trebuie asigurat”, a adăugat el.

Rusia a atacat vineri două porturi ucrainene și a avariat trei nave deținute de turci, inclusiv un vas care transporta provizii alimentare, potrivit declarațiilor făcute de oficiali ucraineni și proprietarul unei ambarcațiuni, la câteva zile după ce Moscova a amenințat că va lăsa Ucraina fără acces la mare.

Trump vrea un acord până la Crăciun

În ultimele săptămâni, SUA a organizat mai multe discuții cu reprezentanții Rusiei și Ucrainei, iar administrația Trump face presiuni pentru încheierea unui acord până la Crăciun, potrivit BBC.

Un oficial american a declarat pentru Reuters că trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, se vor întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu liderii europeni la Berlin în acest weekend.

Witkoff se va întâlni, de asemenea, cu omologii săi din Franța, Marea Britanie și Germania duminică și luni, a adăugat oficialul.