Ceremonia bizara a lui Vladimir Putin in care a formalizat anexarea teritoriilor ucrainene ocupate, urmata de infrangerile suferite de armata sa la Liman si apoi in Herson au aratat inca o data prapastia dintre triumfalismul Kremlinului si realitate, scrie The Conversation.
Putem lasa la o parte ca fortele rusesti nici macar nu controleaza pe deplin teritoriile pe care Putin le-a adus sub steagul rusesc. Putem lasa la o parte si faptul ca „referendumurile” de unire cu Rusia au fost o frauda totala. Putem lasa si la o parte faptul ca acum mai multi oameni au fugit din Rusia decat cele 300.000 de trupe suplimentare care ar trebui mobilizate pentru sustinerea efortului de razboi rusesc.
Putem lasa la o parte si ca fortele rusesesti sunt acum in retragere in multe dintre teritoriile anexate, orasul cheie Liman fiind eliberat de Ucraina la mai putin de 24 de ore dupa anexarea anuntata de Putin.
Discursul pe care Putin l-a sustinut vineri unui public foarte supus ne-a oferit in sine suferite indicii cu privire la starea de spirit de la Kremlin si a liderului sau in special.
Presedintele rus s-a referit la Occident ca fiind „satanisti” cu „sexe variabile”, cerand un razboi sfant impotriva bau-baului occidental transexual. Caracterizarea americanilor drept „neocolonialisti” a fost ridicol de ipocrita tinand cont ca a fost facuta tocmai in timp ce Putin anunta recrearea unui imperiu.
El a facut din nou referinte la imparateasa Ecaterina cea Mare a Rusiei, a pretins ca sudul Ucrainei a fost mereu rusesc si a folosit cu lejeritate termenul imperialist de „Novorossiya”.
Extinerea NATO, care chipurile ar fi declansat o criza existentiala de securitate pentru Rusia care nu i-a lasat nicio alta optiune decat sa invadeze Ucraina, abia a fost mentionata in tsunamiul de xenofobie a lui Putin.
Adevarata poveste a ultimei melodrame puse in scena de Putin este insa ca el a pus fara echivoc supravietuirea sa politica pe „victoria” asupra Ucrainei si Occidentului.
Dar acum exista semne certe ca prinsoarea sa stransa asupra puterii incepe sa aibe fisuri, chiar daca decaderea finala a liderului de la Kremlin ar mai putea dura ceva.
Vladimir Putin si dilema dictatorului
Dictatorii adesea isi gasesc sfarsitul din cauza unor exagerari inadvertente. La fel este si in cazul lui Putin, noile sale slabiciuni provenind din propriile decizii.
Obsedat de recucerirea a ceea ce el crede ca sunt pamanturi istorice rusesti si hotarat sa dea vina pe Occident ca intruchipare globala a decrepitudinii morale, Putin a creat propria sa amenintare existentiala.
Iar invazia pe care a declansat-o in data de 24 februarie s-a dovedit un dezastru total. Fortele sale conventionale s-au dovedit a fi o himera: slab instruite, prost conduse, incredibil de corupte si adesea slab echipate.
Acest lucru devine acum o amenintare interna pe care propaganda de la Kremlin depune mari eforturi sa o inabuse.
Ofensive care au fost initial prezentate drept victorii glorioase rusesti au fost ulterior respinse sau s-au impotmolit si transformat in retrageri rusinoase, fortand propagandistii Kremlinului sa incerce sa stinga focuri simultane.
Insa prezentarea infrangerilor ca „regrese temporare” poate functiona pana la un punct. Iar sa gasesti mereu alti vinovati, de la teorii ale conspiratiei despre fortele NATO care lupta la ucraineni, la criticarea comandantilor de pe front ca au dezamagit Rusia, este de asemenea o solutie temporara.
In cele din urma va deveni cat se poate de evident ca singurul om care nu poate fi criticat, Vladimir Putin, este cel care prezideaza peste acest dezastru. Acest lucru a inceput deja sa se intample.
Margarita Simonian, „majoreta” principala a lui Putin in mass-media controlata cu o mana de fier de Kremlin, a spus subit ca se disociaza de politica, sustinand acum ca nu are niciun fel de autoritate politica.
Atunci cand propagandisti loiali incearca sa para impartiali dictatorii ar trebui sa devina ingrijorati.
Putin a abandonat „centrul” politic
Enigma legata de Putin si putinism este ca in mod real acesta nu a oferit niciodata vreo viziune care sa ghideze Rusia, in pofida faptului ca presedintele rus este cel mai longeviv lider de la Kremlin dupa Stalin.
El a incercat sa evite identificarea cu vreo pozitie ideologica anume si nici macar nu este un membru cu carnet de partid al Rusiei Unite, formatiunea politica inventata in parte pentru a reprezenta interesele Kremlinului in parlamentul rus si care in realitate este condus de Putin.
In schimb, Putin a prezidat asupra unui guvern centralizat autoritar, jucandu-se de-a „divide et impera” cu diferite grupuri de interese de la Kremlin, punandu-si prietenii si lacheii in pozitii inalte si ocazional epurandu-i.
Sistemul birocratic rusesc de negocieri intre ministere puternice si indivizi puternici nu este complet strain de ceea ce putem vedea uneori si in Occident. Insa in Rusia lui Putin liniile verticale de autoritate sunt atat de puternice incat nu exista dispute majore in ceea ce priveste politicile, ele nefiind mediate de discutii, dezbateri sau alte exprimari ale unor optiuni diferite.
Politicile Moscovei sunt luate mai degraba in virtutea vointei unui singur individ: Putin. Acest lucru i-a fost util in trecut, cand i-a permis sa se prezinte drept fata „centrismului” politic ale carui alegeri adesea atenueaza extremismul comunistilor sau al ultranationalistilor.
Insa esecurile inregistrate de fortele armate rusesti pe campul de lupta l-au obligat sa se indrepte spre extrema dreapta, tocmai acel segment din politica ruseasca care in realitate nu l-a sustinut niciodata pe deplin, desi ramane in continuare legat de el pentru a-si pastra influenta politica.
Ultranationalismul rusesc este de asemenea slab sustinut de populatie la urnele de vot iar multi dintre liderii sai sunt figuri ridicole.
Prin urmare, Putin pariaza pe capacitatea sa de a trage el insusi populatia rusa in aceasta directie. E drept ca in democratia falsa din Rusia el nu va fi inlaturat nicidata de la putere in urma unor alegeri iar apetitul publicului pentru proteste ramane scazut.
Insa acum el va trebui sa ia masuri care se vor dovedi si mai putin populare decat dezastruoasa mobilizare partiala pe care a decretat-o pe 21 septembrie.
Unii dintre aliatii sai, ca liderul cecen Ramzan Kadirov, i-au cerut deja sa impuna legea martiala in Rusia si foloseasca arme nucleare tactice impotriva Ucrainei. Insa decretarea legii martiale l-ar slabi si mai mult pe Putin pe plan intern iar folosirea unor arme nucleare pe campurile de lupta din Ucraina ar putea atrage un raspuns occidental care sa grabeasca si mai mult prabusirea fortelor armate rusesti.
Gasirea de tapi ispasitori este o strategie periculoasa
In trecut Putin a putut sa faca epurari dupa bunul plac. Fortele armate, serviciile de securitate si diversi oligarhi care l-au nemultumit au simtit in diferite momente mania lui Putin.
Insa esecurile inregistrate de Moscova in Ucraina nu pot fi puse doar pe seama unor generali slabi sau a informatiilor proaste primite de la Serviciul de Informatii Externe condus de Serghei Nariskin.
Esecurile Rusiei sunt sistemice, dezvaluind lacune majore in gandirea strategica ruseasca, planificarea militara, managementul economic, analizele serviciilor de informatii si conducerea politica.
Cu cat numarul esecurilor incepe sa se adune, cu atat mai putin viabila va deveni strategia lui Putin de a gasi tapi ispasitori.
El a inlocuit cu rapiditate lideri militari, cel mai recent demitandu-l pe comandantul Districtului Militar Vest, existand acum informatii ca emite ordine direct pentru generalii de pe front si ca in unele cazuri a refuzat retragerea trupelor rusesti pentru a se regrupa.
Evaluarile serviciilor de informatii care afirmau cu incredere ca ucrainenii ii vor primi cu bratele deschise pe invadatorii rusi ca eliberatori s-au bazat in parte pe evaluarea proprie a lui Putin a situatiei, publicata intr-un document din 2001 care i-a prezentat pe ucraineni drept „rusi rataciti”.
Kremlinul a incalcat pactul tacit pe care l-a avut cu rusii
Pe plan economic, increderea Moscovei in fondul sau suveran de investitii nu a fost suficienta pentru a proteja parti vitale ale economiei rusesti de sanctiunile occidentale.
Iar convingerea lui Putin ca Occidentul va ceda in fata santajului sau energetic pare doar sa fi intarit hotararea liderilor occidentali.
Bineinteles, toate aceste lucruri nu inseamna ca Vladimir Putin va fi rasturnat de la putere maine. El pastreaza un control puternic asupra populatiei si a elitelor care il servesc.
Insa cu cat declaratiile sale devin mai belicoase, cu atat ele arata ca devine tot mai vulnerabil.
Prin mobilizarea populatiei sa lupte in Ucraina el a incalcat pactul pe care l-a avut cu rusii, care nu comentau deciziile sale atat timp cat li se permitea sa isi vada linistiti de viata, atat timp cat nu fac probleme.
Iar prin tentativele sale de a arunca intreaga responsabilitate a esecurilor inregistrate asupra subalternilor sai el a creat pentru prima data un motiv pentru elite sa se uneasca impotriva lui.