Oamenii au fost dintotdeauna fascinati de iluziile optice. Si mai fascinant este cand ele apar in natura. Vazut dintr-un anumit unghi, lacul Sorvagsvatn din Insulele Feroe, ofera una dintre cele mai spectaculoase astfel de iluzii.
Cunoscut si sub numele de Lacul Leitisvatn, este cel mai mare lac de pe Insula Vagar. Este de cel putin trei ori mai mare decat urmatorul ca marime de pe insula, Lacul Fjallavatn.
O imagine surprinsa dintr-un anumit unghi face ca lacul sa para mult mai sus decat Oceanul Atlantic, la acelasi nivel cu versantul asimetric al insulei. Cei care vad fotografia pot spune chiar ca lacul sta pe o panta lina, desi se afla la 30 de metri deasupra nivelului marii.
In realitate este vorba doar de o iluzie optica de mare efect. Stanca din fata lacului, corelata cu unghiul din care a fost facuta fotografia, fac ca lacul sa para situat la o altitudine de sute de metri. Iluzia este accentuata si de faptul ca lacul este inconjurat de versanti care ating inaltimi intre 252 si 376 de metri de o parte si de alta si care ascund vederea in unghiuri diferite.
Lacul Sorvagsvatn si restul Insulelor Feroe sunt situate intre Islanda si Norvegia.
Regiunea cunoscuta pentru fiordurile, peisajele spectaculoase si formatiunile stancoase reprezinta un adevarat magnet pentru iubitorii de natura.



