Europa este inca departe de a gasi o solutie pentru criza imigrantilor. Croatia, Serbia, Ungaria abia mai fac fata afluxului mare de refugiati. Sute de imigranti care au ajuns aseara in Finlanda, au facut cale intoarsa, din cauza temperaturilor scazute, dar si a protesteleor organizate de localnici.
Ajunsi in nordul extrem al Europei, sute de imigranti au facut cale intoarsa si asta pentru ca multi localnici nu au fost prea bucurosi de venirea refugiatilor. Zeci de protestatari au aruncat cu pietre si sticle in masinile pline cu imigranti.
Imigrantii au ramas dezamagiti de Finlanda si din cauza temperaturilor scazute. Astfel, dupa ce au strabatut toata Europa, oamenii au hotarat sa-si caute un alt loc unde sa se stabileasca. Potrivit presei straine, sute de refugiati au intrat in Finlanda, fara a depune cerere de azil si asta pentru ca oamenii nu au petrecut prea mult timp in tara. Totusi, zilnic la Tornio ajung in jur de 500 de oameni, fapt ce pune la incercare infrastructura acestui mic oras linistit cu numai 20.000 de locuitori. Desi este doar un punct de trecere, in oras sunt in permanenta circa 1.000 de imigranti. Croatia a anulat, vineri, in urma presiunilor Uniunii Europene, blocada instituita la frontiera cu Serbia, care a condus la o deteriorare a relatiilor bilaterale, in timp ce Ungaria si-a anuntat intentia ferma de a inchide in curand usa migrantilor din Croatia.Liderii europeni afirma ca principala prioritate de azi este solutionarea crizei imigrantilor.
Miro CERAR, PRIM MINISTRU SLOVENIA: "Criza globala a imigrantilor, cu care face fata nu doar Europa, dar si alte parti ale lumii, necesita actiuni urgente. În primul rând, trebuie sa abordam cauzele profunde ale crizei si sa prevenim alte pierderi de vieti omenesti."
Zagrebul a anuntat ca a inregistrat 8.500 de noi migranti joi, ridicand la 55.000 numarul celor care au tranzitat tara de cand Ungaria si-a inchis frontiera cu Serbia, pe 15 septembrie. Aproape toti migrantii care sosesc in Croatia trec dupa aceea in Ungaria, dupa care ajung, printr-un coridor de facto, la frontiera cu Austria, iar de acolo in Germania.
Totusi, afluxul de migranti ramane important la frontiera intre Macedonia si Grecia, unde intre 3.000 si 4.000 de persoane trec zilnic inainte de a merge in Serbia. Crucea Rosie sarba a remarcat o crestere a sosirilor direct din Bulgaria, o ruta mai putin utilizata pana acum. Cateva zile in urma, au fost surprinse imagini dezastruoase in apropiere de granita sarbo-croata. In jur de 2 mii de refugiati s-au adapostit intr-un cimitir din Serbia. Femei si copii au indurat frigul si au dormit printre morminte si cruci.
Germania estimeaza ca 30% din imigrantii care pretind ca sunt cetateni ai Siriei sfasiati de razboi provin de fapt din alte tari. O piata a pasapoartelor siriene false a aparut, in special in Turcia, pentru a ajuta migrantii si refugiatii sa intre in UE.

