Tot mai des Europa este lovita de valuri de caldura si de incendii de padure izbucnesc si in Scandinavia, nu doar la Mediterana. Cele mai „furioase” valuri de caldura au ajuns sa dureze 15-20 de zile si recordurile ajung sa fie „daramate” si cu valori uriase de 2-3 grade Celsius. Care au fost verile ce vor ramane in istoria climatica a Europei, transmite hotnews.ro.
Valuri de caldura in Europa, din anii 70 pana in prezent
1976
In Marea Britanie au fost 12 zile consecutive cu temperaturi de peste 32 de grade C in Regat si alte cinci cu maxime nationale de peste 35 C. Tot acolo, a fost un numar uimitor de mare de zile senine din mai pana in septembrie. La inceput de iulie au fost +35,9 C in Cheltenham. Seceta a fost una neobisnuit de lunga.
1994
Calduri extreme s-au resimtit pentru mai mult de 20 de zile in Tarile de Jos, Germania si Polonia.
2003
A fost cea mai calda vara din Europa ultimilor 500 de ani si estimarile indica peste 70.000 de morti din cauza caldurii. In Franta au murit peste 14.000 de oameni si unele orase au avut opt zile consecutive cu maxime de peste 40 C (Auxerre, spre exemplu). Scandalul a fost de proportii uriase in Franta, pentru ca doctorii au fost acuzati ca numarul de morti ar fi putut fi mai mic daca nu ar fi fost perioada de concedii, cand o buna parte din personalul medical era plecat. August este o luna in care in multe ramuri activitatile se opresc aproape total in Franta, pentru ca sunt concedii.
In Olanda au fost 38 de grade, iar in Elvetia, aproape 42. A plouat foarte putin, nivelul raurilor si lacurilor a scazut la cote record. Foarte multi oameni in varsta au murit in casele lor, din cauza caldurii. Efectele asupra populatiei s-au vazut cand au aparut statisticile privind mortalitatea si caldura excesiva a fost de vina pentru cresterea semnificativa a numarului de decese.
Doua localitati au stabilit un nou record national pentru Franta, cu +44,1 C: Conqueyrac si Saint Christol les Ales. La Brogdale a fost stabilit un nou record national pentru Regatul Unit: +38,5 C.
La Amaraleja, in Portugalia, au fost +47,4 C, un nou record national. Si in tari precum Muntenegru, Luxemburg si Lichtenstein au fost doborate recordurile absolute.
Multe tari din Europa de Vest au pregatit dupa aceste episoade strategii pentru a lupta mai eficient cu canicula.
Amanunt interesant: a fost stabilit un nou record pentru racoroasele, vantoasele si indepartatele insule Faroe, care sunt teritoriu danez: +26,3 C.
2006
Luna iulie a fost in unele locuri din Europa cea mai calda luna de cand se fac observatii, iar temperaturi mari au fost pe scara larga, din Irlanda, in Cehia si din Olanda in Italia. In Belgia au fost 38 de grade, in Lituania 35, iar in Georgia, 43 C.
Pana si la Jungfraujoch, in Alpii elvetieni, la 3.500 m alt, media lunii a fost de +3,5 C, intr-un loc unde media acestei luni poate fi si de -3 C.
2007
Valul de caldura a inceput in iunie, culminand cu 46 de grade la Atena. Caldurile excesive au afectat tarile Balcanice, cald fiind in iulie in Grecia, Macedonia, Bulgaria si Croatia, cu multe zile cu 40 C.
Au cazut o multime de recorduri nationale absolute de caldura. Spre exemplu, la Demir Kapija (Macedonia) au fost +45,7 C, iar la Smederevska Palanka (Serbia) au fost +44,9 C. La Kiskunhalas (Ungaria) au fost +41,9 C, iar la Voznesensk (Ucraina) au fost +41,3 C. Toate acestea sunt noi recorduri absolute pentru acele tari. Si in Moldova, Kosovo si Muntenegru au „picat” recordurile.
Si in Slovacia a fost o noua maxima absoluta: +40,3 C la Hurbanovo.
In Romania au fost zece zile consecutive cu maxime de peste +35 C in cateva orase din sud (de exemplu Calarasi, Drobeta Turnu Severin si Bucuresti). La Calafat au fost +44,3 C, cea mai mare temperatura inregistrata in tara in ultimii 56 de ani, fiind cu doar 0,2 grade sub recordul absolut de la Ion Sion.
2010
Au fost mai multe valuri de caldura, dintre care primul, in jurul datei de 10 iunie, a afectat la inceput Polonia si Ucraina. In iulie a fost extrem de cald multe zile la rand peste tot in Europa, in special in zonele centrale si in est . In partea sudica a Rusiei europene au fost si peste 44 de grade, iar in Cehia au fost 38 de grade si in Austria peste 35 C. Au fost zile in care multe locuri din Germania au inregistrat maxime de cel putin 38 de grade.
La Utta, in regiunea Kalmikia din Rusia, s-a inregistrat un nou record de caldura pentru cea mai intinsa tara a lumii: +45,4 C. Si Finlanda a „capatat” un nou record: +37,2 C la Joensuu Airport Liperi.
Cele mai dure episoade au fost in Rusia unde au fost doborate multe recorduri si zilele excesiv de calde au depasit si numarul de 25 in foarte multe localitati.
2012
A fost unul dintre cei mai calzi ani, cu valuri de caldura in iunie, iulie si august in Romania.
Primul val de caldura a fost in a doua parte a lunii iunie, maximele atingand +37,9 la Iasi si +36,9 la Botosani. Si noptile au fost fierbinti, cu minime de +25,5 la Mahmudia si +25,3 la Sulina.
In iulie valurile de caldura au fost persistente si au adus in zeci de statii maxime de peste +40 de grade. Au fost +42,4 grade la Giurgiu, +41,6 grade la Calafat, +41,5 la Zimnicea si +40,9 la Alexandria si Bucuresti. In multe locuri s-au stabilit noi recorduri lunare: +39,5 la Baia Mare, +37,1 la Sighetu Marmatiei sau +35,7 la Miercurea Ciuc. La Gura Portitei intr-una dintre nopti minima a fost de +26,4 grade.
Luna august a adus doua valuri de caldura, unul la inceput si altul la sfarsit si in mai multe localitati din sud si din Moldova au fost 12-14 zile cu maxime de peste +35 de grade.
Pe 7 august au fost +43,5 grade la Giurgiu, +42,5 la Bacau si +41,5 grade la Oltenita si Bucuresti Filaret. In ultimele zile din august un alt val de caldura s-a instalat, iar pe data de 25 au fost +41,8 grade la Zimnicea si +41,5 la Oltenita. A fost fantastic de cald peste tot in tara: la Dumbraveni, langa Sighisoara au fost +39,6 grade, la Sibiu au fost +38,9 la Predeal au fost +32,8, iar la Paltinis au fost +30,7 (1.454 m alt)
2014
Suedia a avut in iulie si august zeci de zile cu temperaturi extraordinare: au fost locuri unde minimele nocturne nu au scazut sub 23 de grade si a fost si o localitate - numita Falun - unde maxima a trecut de 35 de grade. Au cazut si recorduri vechi de peste 130 de ani pentru cea mai calda luna iulie.
In Letonia a fost stabilit un nou record national: +37,8 C la Ventspils.
2018
Valurile de caldura au adus recorduri in peste 15 tari europene, de la Cercul Polar, pana in centrul Greciei. Au fost incendii de padure pe scara larga in sudul Europei si au fost zile cu 33-34 de grade in orasele nordice unde in general sunt 20 de grade.
La Oslo au fost 35 de grade, iar in Portugalia, 47 de grade.
Amanunt interesant: a cazut recordul national pentru micul principat Monaco: +34,7 C la Jardin Exotique.
2019
La final de iunie un val de caldura violent a afectat Franta, Tarile de Jos si Regatul Unit. In Franta, la Verargues, a fost stabilit un nou record absolut de caldura: 46 de grade.
La final de iulie un alt val de caldura a adus noi recorduri absolute de 41 de grade in Germania, Olanda si Luxemburg. Si in regatul Unit a fost stabilit un nou record absolut care a fost doborat acum, in iulie 2022.
Amanunt interesant: a cazut recordul pentru micul stat montan Andorra: +39,4 C la Borda Vidal.
2021
Un val de caldura a afectat mai bine de doua saptamani zona Balcanilor si s-a resimtit si in Romania, unde au fost cinci zile cu peste 40 de grade. Au fost peste +40 de grade in locuri precum Calafat, Giurgiu, Bechet, Zimnicea, Alexandria, Turnu Magurele, Baile Herculane, Bucuresti si Oltenita. Calafat a fost polul caldurii.
„Domul de caldura” a adus temperaturi de +46 in Grecia, +44 in Macedonia si +43 in Albania.
In Grecia au facut ravagii incendiile de padure, iar maximele au ajuns la +46 de grade pe 3 august la Argos. Tot atunci au fost +45 de grade la Eleusis Airport si Lamia. Noaptea, minimele au fost de +33 la Kythira si +32 in Santorini.
In Macedonia au fost doua locuri unde au fost 10, respectiv 11 zile cu maxime de peste +40 de grade in doua saptamani: Demir Kapija si Gevgelija. Cel mai cald a fost pe 3 august: +44,1 la Gevgelija si +43,7 la Demir Kapija.
In Bulgaria cel mai cald a fost la Sandanski, +42,5 grade pe 3 august, iar in acest loc au fost opt zile cu peste +40 de grade.
Si in Turcia au fost locuri unde s-au depasit frecvent +44 de grade.
2022
Valurile de caldura au fost severe, iar un studiu recent sustinea ca peste 60.000 de decese pot fi atribuite valurilor de caldura ce au afectat Europa in vara anului trecut.
Vara lui 2022 a fost cea mai fierbinte inregistrata vreodata in Europa si a fost caracterizata de valuri de caldura consecutive, temperaturi ridicate record, seceta si incendii de padure. Tarile mediteraneene (Grecia, Italia, Portugalia si Spania) au avut cea mai mare mortalitate raportata la populatia lor.
In iulie anul trecut, termometrele din Portugalia au indicat 47 de grade Celsius, apropiindu-se de recordul absolut de 47,3 grade inregistrat in aceasta tara in 2003.
Vara lui 2022 a fost cea in care, in premiera, au fost +40 C in Regatul Unit. Recorduri s-au inregistrat in multe locuri din Europa Centrala si de Est.
Luna iulie va ramane in istorie pentru valul de caldura care a adus in Romania 11 zile consecutive cu maxime de peste 35 C, culminand cu temperaturi de aproape 42 de grade.
2023
Anul a inceput in forta, cu o luna ianuarie extrem de calda, cu maxime de peste 22 C in Romania. La final de aprilie au fost +39 C in Spania, iar in iunie, tot in Spania, au fost +44 C.
Luna iulie a adus valuri de caldura in mai multe zone din Europa, cele mai dure fiind in sud (Italia, Spania, Grecia), cu numeroase zile in care maximele au trecut de 40 C si nopti cu minime de peste 20 C.
Pe 19 iulie au fost +47, 7 C la Donori, +47,6 C la Dolianova, +46,7 C la Nuraminis si +46,2 C la Decimomannu (toate in Sicilia). Foarte cald a fost in Spania, cu +44,2 C la Malaga si +43,9 C la Murcia.
Pe 20 iulie s-a stabilit un nou record la Malaga, minima nocturna a fost de +30,4 C. La Calvi, in Corsica, minima a fost +29,1 C.
Pe 18 iulie au fost +46,3 C la Licata si +45,8 C la Riesim in insula italiana Sicilia. In Spania au fost peste 45 C in regiunea Catalonia (+45,3 C la Figueres), +44,3 la Porqueres si +43,3 in Granada (Andaluzia).
Pe 20 iulie cel mai cald a fost la Malaga (+43,1 C), la Amendola (Italia), +42,5 C si la Regio Calabria. In Grecia au fost +42 C, iar in Malta, 41 C.
Recorduri au fost stabilite si la peste 3.100 m alt: la observatorul mintan Sonnblick, in Alpii austrieci, la 3.109 m alt, a fost stabilita o noua maxima absoluta: +15,7 C. Este interesant in ce ritm s-a topit stratul de zapada acolo: La 20 iunie erau peste 230 cm, la 1 iulie s-a ajuns la 170 cm, iar pe 19 iulie erau 46 cm, ritmul de topire fiind mai mare de 15 cm in cele mai calde zile. Cele mai calde nopti au atins minime de 6-7 grade.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


