Fostul director al companiei Nissan, Carlos Ghosn, a plecat din Japonia si a ajuns in Liban, dar nu este clar cum a reusit sa paraseasca tara asiatica unde a fost eliberat pe cautiune din inchisoare.
Plecarea brusca a lui Ghosn s-a petrecut in timp ce fostul executiv isi astepta procesul, dupa acuzatiile grave care au dus si la indepartarea lui de la conducerea companiilor Nissan si Renault.
Un comunicat lansat dupa fuga din Japonia
"Ma aflu acum in Liban si refuz sa mai fiu prizonier al sistemului corupt de justitie din Japonia, unde vina este presupusa, discrimnarea este agresiva, iar drepturile omului sunt ignorate, in ciuda obligatiilor asumate de Japonia sub dreptul international si a tratatelor s-a angajat sa se sustina", se arata intr-un comunicat de presa lansat in numele lui Carlos Ghosn de o companie de relatii publice, potrivit CNN.
Nu se stie daca Ghosn a incheiat un acord cu procurorii sau daca a fugit. Omul de afaceri detine pasapoarte franceze si libaneze.
Avocatul lui Ghosn, Junichiro Hironaka, le-a spus reporterilor ca fuga clientului sau este "o surpriza totala".
"Suntem socati", a declarat Hironaka presei aflate in fata biroului sau din Tokyo. Acesta a adaugat ca pasapoartele lui Ghosn se afla la avocatii lui si ca fostul executiv din industria auto "nu avea cum sa le foloseasca".
In comunicatul transmis, Ghosn spune ca "nu a fugit de justitie - a scapat de nedreptate si persecutie politica".
"Acum pot in sfarsit sa comunic liber cu presa si voi face acest lucru incepand de saptamana viitoare", a adaugat Ghosn.
Totodata, nu este clar cum a reusit sa calatoreasca, fiind eliberat pe cautiune in conditii stricte.
Ziarul francez Les Echos relateaza ca acesta ar fi ajuns cu un avion privat care a zburat in Liban din Turcia - desi acest lucru este, de asemenea, neconfirmat.
Arestarea si eliberarea lui Carlos Ghosn
Carlos Ghosn a fost arestat in Japonia dupa ce a fost acuzat de abateri financiare in 2018 si se confrunta cu cel putin patru capete de acuzare.
Ghosn a fost retinut prima data in noiembrie 2018 si a petrecut 108 zile intr-o inchisoare din Tokyo, inainte sa fie eliberat pe cautiune in luna martie. Cateva saptamani mai tarziu a fost arestat din nou. A fost eliberat pe cautiune in aprilie. O conditie a eliberarii pe cautiune a fost ca Ghosn sa ramana in Japonia.
Carlos Ghosn s-a nascut in Brazilia, dar a copilarit in Beirut si are cetatenie franceza si libaneza. In Liban, Ghosn este foarte cunoscut si a inceput sa investeasca pe plan local.


