La Cairo, aproape de piramidele din Giza, a fost inaugurat aseară cel mai mare muzeu din Egipt. Președintele Egiptului a organizat un eveniment grandios, la ceremonie fiind prezenți regi, prinți și șefi de stat din Europa și din lumea arabă. Muzeul, considerat o nouă minune a lumii - se întinde pe aproape o jumătate de milion de metri pătrați, iar investiția se ridică la un miliard de dolari.
Personaje faraonice și mii de drone, care au proiectat pe cer zei ai Egiptului antic și siluetele piramidelor. Așa a fost inaugurat mult-așteptatul muzeu egiptean, un megaproiect menit să ofere patrimoniului milenar al țării o prezentare modernă și spectaculoasă.
Spectaculoasele focuri de artificii au fascinat audiența.
Delegații din peste 70 de țări, inclusiv membri ai familiilor regale din Belgia, Spania, Danemarca, Iordania, Oman sau Japonia, dar și numeroși premieri europeni, au spus „prezent” la invitația președintelui Egiptului.
Marele Muzeu Egiptean, unul dintre cele mai ambițioase proiecte promovate de președintele el-Sissi, a costat aproximativ un miliard de dolari. Construcția a început în 2005, sub președinția lui Hosni Mubarak, dar a fost întreruptă în urma revoltei din 2011, care a dus la căderea acestuia, apoi amânată de mai multe ori, inclusiv anul acesta.
Situat în apropierea Piramidelor din Giza și a Sfinxului, Marele Muzeu Egiptean adăpostește peste 50 de mii de artefacte care prezintă viața din perioada Egiptului antic. Una dintre principalele atracții va fi mormântul faimosului rege Tutankhamon, expus pentru prima dată de la descoperirea sa, în 1922. Colecția include spectaculoasa mască de aur, tronul și carele acestuia.
Muzeul ar urma să atragă anual aproximativ 8 milioane de vizitatori, ceea ce l-ar situa printre cele mai populare atracții turistice din lume. Prin comparație, anul trecut, Luvru a înregistrat 8,7 milioane de vizitatori, iar British Museum – 6,5 milioane de turiști.
