Talibanii au preluat in 15 august 2021, controlul in Kabul si, practic, asupra intregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forte americane si ale aliatilor organizeaza evacuarea propriilor cetateni, dar si a miilor de afgani care nu vor sa traiasca sub un regim taliban. Talibanii au promis ca vor fi pasnici si nu vor incalca drepturile civililor, insa situatia este departe de a putea fi catalogata drept stabila.
Au aparut primele imagini din zona unde a avut loc explozia, in apropiere de aeroportul din Kabul.
Kaitlan Collins, sefa corespondentilor CNN la Casa Alba scrie pe Twitter ca ar fi vorba de un atac sinucigas, citand doua surse oficiale.
O explozie puternica a avut loc joi la poarta aeroportul international Hamid Karzai din Kabul, potrivit CNN.
Explozia a fost confirmata si de purtatorul de cuvant al Pentagonului, intr-un mesaj publicat pe Twitter.
Potrivit relatarilor reporterilor occidentali aflati pe aeroport, la acea poarta se aflau cateva zeci de britanici la coada pentru a intra pe aeroport.
Un oficial american a spus ca exista raniti, dar inca nu exista informatii despre decese.
Barbara Starr, de la CNN, a mentionat ca situatia continua sa se dezvolte si ca exista inca putine raspunsuri la ceea ce s-a intamplat.


