O explozie masiva a zguduit orasul Beirut, capitala Libanului, marti, in contextul in care se asteapta verdictul in cazul uciderii fostului prim-ministru Rafik Hariri in 2005. Cel putin 78 d eoameni au murit si 4.000 au fost raniti. Libanul a decretat trei zile de doliu national incepand de miercuri.
ACTUALIZARE 7.50. Vor fi trei zile de doliu national in Liban, incepand de miercuri.
ACTUALIZARE 7.30. Presedintele SUA Donald Trump a declarat ca explozia din Beirut a fost probabil un „atac”, el facand referire la oficialii militari americani care „par sa creada” ca explozia nu a fost intamplatoare, in ciuda informatiilor oficiale transmise de autoritatile libaneze. Oficialii americani de la Pentagon il contrazic insa si spun ca nu exista nicio indicatie ca explozia de la Beirut a fost un atac.
ACTUALIZARE 7.00. Cel putin 78 de persoane au fost ucise si 4.000 ranite in explozia masiva care a zguduit capitala libaneza, Beirut, a declarat pentru Reuters ministrul sanatatii din Liban, scrie CNN.
ACTUALIZARE 2.00. Premierul Hassan Diab a anuntat ca aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate in depozitul portului din Beirut unde s-a produs marti explozia care a provocat victime si daune fara precedent in capitala libaneza, transmite miercuri AFP.
"Este inadmisibil ca o incarcatura de nitrat de amoniu, estimata la 2.750 tone, sa fie prezenta de sase ani intr-un depozit fara masuri de precautie", a declarat premierul in fata Consiliului Suprem de Aparare reunit in sedinta de urgenta.
ACTUALIZARE 00.15 Cel putin 73 de oameni au murit in urma exploziei, anunta autoritatile din Liban.
ACTUALIZARE 00.00 Ambasada Statelor Unite din Beirut indeamna persoanele aflate in zona deflagratiei sa „ramana in case si sa poarte masti daca au acces la ele”, in conditiile in care exista informatii ca in urma exploziei au fost eliberate gaze toxice in atmosfera.
ACTUALIZARE 23.40 Organizatia de ajutor pentru copii „Save the Children” avertizeaza ca in conditiile haosului din Beirut, mai multi copii rataciti de familiile lor ar putea sa fie raniti si in pericol dupa ce explozia „a pulverizat strazi intregi”.
„Suntem socati si devastati de explozia de azi. Bilantul deceselor ar putea sa nu fie cunoscut timp de multe zile, dar ceea ce stim intr-un dezastru ca acesta este ca multi copii pot fi raniti, socati si rataciti de parintii lor”, a spus Jad Sakr, directorul organizatiei din Liban. „Este vital ca cei mici si familiile lor sa aiba acces la serviciile de urgenta de care au nevoie, inclusiv de ingrijiri medicale si de protectie emotionala si fizica”, a adaugat el.
Reprezentantii organizatiei spun, de asemenea, ca spitalele sunt „complet coplesite” si ca supraaglomerarea face ca un numar mare de oameni sa nu poata fi ingrijiti.
ACTUALIZARE 22.45 Autoritatile de la Beirut anunta ca cel putin 50 de oameni au murit si aproximativ 2750 sunt raniti.
ACTUALIZARE 22.30 Ministrul Sanatatii libanez anunta ca bilantul mortilor in urma exploziei din Beirut a ajuns la 40.
ACTUALIZARE 22.20 Un politician libanez, secretarul general al partidului Kataeb, a murit in urma ranilor survenite dupa explozia masiva care a zguduit marti seara orasul Beirut, scrie CNN.
ACTUALIZARE 21.55 Cel putin 27 de oameni au murit si peste 2500 de oameni sunt raniti, conform ultimelor informatii.
ACTUALIZARE 21.40 Sute de oameni au fost spitalizati in capitala libaneza, iar autoritatile se tem ca numarul mortilor este urias dupa exploziile care au zguduit Beirutul. Camerele de urgenta ale spitalelor sunt deja pline de oameni raniti, iar unul dintre spitalele mari din oras nu mai poate primi noi pacienti din cauza supraaglomerarii dar si pentru ca explozia a afectat o parte a cladirii.
Crucea Rosie Libaneza face un apel la oameni sa doneze sange pentru a ii ajuta pe ranitii care se afla acum in spitale.
ACTUALIZARE 21.15 Aproximativ 400 de raniti in urma exploziei au fost dusi la unitatea de urgenta a spitalului Hotel Dieu, conform unei asistente medicale.
ACTUALIZARE 21.00 Explozia s-a resimtit la 240 de kilometri, pana in Cipru, iar unii dintre locuitorii insulei mediteranene au crezut ca este vorba de un cutremur.
ACTUALIZARE 20:30 In jur de 10 pompieri libanezi din Beirut au fost dati disparuti in urma exploziei care a zguduit orasul marti, a anuntat guvernatorul orasului, Marwan Abboud. El a adaugat ca scenele din oras ii amintesc de exploziile nucleare de la Hiroshima si Nagasaki.
Intrebat de reporteri daca focul a fost sursa exploziei, guvernatorul a raspuns: „Nu stim. A fost un incendiu, apoi pompierii au venit sa il stinga. Apoi a avut loc explozia si pompierii nu mai sunt de gasit. Ii cautam in aceste momente.
Totul imi aduce aminte de ce s-a intamplat in Japonia, la Hiroshima si Nagasaki. In viata mea nu am vazut distrugere la aceasta scara”.
ACTUALIZARE 20:20. Scene haotice pe strazile si in spitalele din Beirut: o multime de raniti ajung la sectiile de urgenta cu sangerari, membre rupte si plini de bucati de sticla, scrie CNN.
ACTUALIZARE 20:15. Cele doua explozii ar fi avut loc la un depozit de artificii si la un depozit de chimicale. Inainte de prima explozie, in fumul care iesea din incendiul initial au inceput sa explodeze artificii, dupa care a urmat deflagratia.
ACTUALIZARE. Oficialii libanezi au anuntat ca 10 oameni au murit in urma exploziei masive care a avut loc in Beirut.
------
Martorii de la fata locului spun ca explozia a avut loc in zona portuara a orasului, iar alte informatii neconfirmate spun ca a avut loc si o a doua explozie. Intr-o filmare postata pe retelele sociale poate fi vazut un nor de fum in forma de ciuperca urmat de suflul exploziei.
Un tribunal ONU urma sa dea verdictul in procesul pentru asasinarea lui Rafik Hariri printr-un atac cu bomba in 2005. Cei patru barbati, judecati in absenta, sunt membri ai gruparii siite Hezbollah, care a negat consistent ca a avut vreun rol in asasinarea lui Hariri.
A doua posibila explozie ar fi avut loc la locuinta lui Hariri din oras.
Conform ultimelor informatii mai multi oameni sunt blocati sub daramaturi, iar ministrul Sanatatii libanez a vorbit de un numar mare de raniti si de daune foarte mari.
O multime de cladiri au fost afectate de explozie, inclusiv un sediu al CNN din oras, iar un nor rosu de fum a plutit deasupra orasului dupa deflagratie, in timp ce echipe de pompieri au incercat sa stinga focul rezultat din explozie.
Locuinte aflate si la 10 kilometri distanta ar fi fost afectate de suflul exploziei, conform martorilor oculari, iar mai multe filmari de la fata locului arata masini rasturnate sau distruse. O locuitoare a orasului aflata la mai multi kilometri de locul exploziei spune ca geamurile locuintei i-au fost sparte, iar deflagratia „s-a simtit ca n cutremur”.


