Familiile a şapte femei-soldat israeliene care au fost capturate de Hamas în timpul atacului anul trectu din 7 octombrie au publicat imagini din timpul răpirii lor. Clipurile video șocante au fost distribuite pentru a pune presiune asupra oficialilor de la Tel Aviv ca să asigure eliberarea lor. Cabinetul de război israelian a dat undă verde continuării negocierilor pentru eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza după difuzarea filmulețelor. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

În imaginile, care durează puţin peste 3 minute, aceste tinere femei-soldat israeliene pot fi văzute puse la perete și forțate să meargă într-o direcție necunoscută.

Unele încearcă să discute în engleză cu militanții Hama, părând îngrozite și implorând. Ele sunt aduse ulterior într-o cameră unde se așează jos fiind înconjurate de atacatori.

 „Aici sunt fete care pot duce o sarcină. Aici sunt sinioniste. Tu ești frumoasă.”

Apoi, în urletele teroriștilor Hamas, femeile urcate într-un jeep militar, pe fondul unor rafale de focuri de armă.

Scenele de groază au avut loc la baza Nahal Oz. Acolo în ziua de 7 octombrie 2023 au murit 15 femei neînarmate, care aveau grijă de paza frontierei în spatele monitoarlor. 7 dintre ele au fost luate ostatice. Una dintre acestea a fost eliberată în cadrul unei operaţiuni militare israeliene, iar corpul unei alte femei soldat a fost găsit în Fâşia Gaza şi adus în Israel. Imaginile au fost extrase dintr-o înregistrare video de două ore filmate cu un Go-Pro de către comandourile Hamas potrivit familiilor tinerelor răpite.

Clipul video este menit să pună presiuni asupra premierului Benjamin Netanyahu pentru eliberarea ostaticior din enclava palestiniană. După ce imaginile a fost privit de oficialii israelieni, cabinetul de razboi de la Tel Aviv a dat undă verde continuării negocierilor pentru eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza. Între timp Benjamin Netanyahu a calificat decizia a trei țări europene, Norvegia, Spania și Isrlanda, de a recunoaște statul Palestina drept o recompensă pentru terorism.

Benjamin NETANYAHY, PRIM-MINISTRUL ISRAELULUI: „Acest rău nu trebuie să dispună de o țară. Acesta va fi un stat terorist care va încerca să repete masacrul din 7 octombrie, iar noi nu vom fi de acord cu acest lucru. O recompensă pentru terorism nu va aduce pacea - și nici nu ne va împiedica să învingem Hamas.”

Și Casa Albă a dezaprobat această decizie, spunând că ar trebui să se ajungă la soluția a două state doar prin negocieri cu Israelul.