Fanii din lumea intreaga si-au luat ramas bun de la “Urzeala tronurilor”. Personajele complexe, intriga si efectele speciale uimitoare au facut din “Urzeala Tronurilor” o productie a recordurilor.
Odata difuzat ultimul episod al serialului-cult, s-a trecut la analizarea impactului pe care aceasta productie l-a avut.
Serialul care a dominat categoria dramelor fantasy aproape un deceniu si-a pus, in sfarsit, sabia-n teaca. Odata cu ultimul episod din “Urzeala Tronurilor” s-a incheiat o epoca a televiziunii.
De la lansarea din 2011, “Urzeala tronurilor” a spulberat o sumedenie de recorduri mondiale si a castigat nenumarate trofee.
Este si cea mai vizionata productie, avand legiuni de fani in peste 200 de tari. Ultimul sezon a fost urmarit, numai in Statele Unite, de 32 de milioane de oameni.
Bernadette Caulfield - producator executiv al serialului: “Nu suntem nici americani, nici europeni, e vorba despre o lume in care oricine isi poate gasi un loc.”
De-a lungul celor 8 sezoane, serialul a devenit un fenomen cultural, a fost parodiat in talk-show-rile de noapte.
“Vreau si eu sa stiu un lucru: ma uraste lumea?”... a fost citat de presedintele american, dar si de fostul sau rival:
Reporter: “Ce serial reflecta cel mai veridic viata politica?“
Hillary Clinton: “Probabil “Urzeala Tronurilor”.
... precum si de politicienii europeni:
Frans Timmermans, candidat socialist la sefia Comisiei Europene: ”In prezent, Regatul Britanic e un fel de “Urzeala Tronurilor” pe stereoizi”.
De la politicieni, la staruri pop si jurnalisti, “Urzeala tronurilor” a subjugat ca niciun alt serial. Producatorii au investit masiv in scenele de batalie, intr-un scenariu creativ si efecte speciale uluitoare:
Fiecare dintre cele 6 episoade ale ultimei serii ar fi costat 15 milioane de dolari: obtinand in schimb un public statornic, dar si foarte exigent.
Sute de mii de oameni au semnat zilele trecute o petitie prin care cer refacerea ulitmului sezon, pe motiv ca scenaristii s-au dovedit incompetenti in lipsa materialului de baza: cartile scriitorului George Martin.
Brian Lowry, expert media: “Este o franciza in care oamenii au investit emotional foarte mult, au si avut mult timp la dispozitie sa se gandeasca incotro se indreapta actiunea, cand are intorsaturi care nu le plac si nu se sfiesc sa spuna cand nu le convine ceva.”
Daca unii sunt dezamagiti de ultimele episoade, altii sunt de-a dreptul distrusi sufleteste. O companie a oferit terapie angajatilor care jelesc din cauza deznodamantului. Dar poate ca s-au pripit. Producatorul a confirmat deja ca pregateste un serial derivat din “Urzeala tronurilor”.


