Fara masini vechi in circulatie in acest an. Autoritatile din Barcelona au interzis, din intai ianuarie, utilizarea automobilelor uzate. Asta dupa ce al doilea cel mai mare oras al Spaniei a devenit unul din cele mai poluate. Amenda pentru cei care nu respecta regula este de 100 de euro.

Masinile pe benzina, inmatriculate in Spania inainte de anul 2000, si cele Diesel, inmatriculate inainte de 2006, au fost interzise pe strazile Barcelonei.

Iar din 2021 noi interdictii vor intra in vigoare pentru dube, camioane si autobuze.

Noile reguli vor reduce cu 15 procente emisiile de dioxid de azot, un gaz otravitor emanat de motoarele cu combustie interna. Primarul Barcelonei a anuntat de asemenea, ca analizeaza posibilitatea introducerii unei taxe de poluare, dupa modelul altor orase europene, ca Londra sau Milano. In paralel, o scadere a pretului bateriilor a permis crearea unei game extinse de vehicule electrice.