„Absolut nebunesc. Am crezut că era un avion în flăcări”, a descris un martor apariția care a luminat cerul Noii Zeelande. În decurs de doar câteva zile, două obiecte de mari dimensiuni au străbătut atmosfera țării, potrivit The Guardian.

O minge de foc a fost observată în unele zone ale Insulei de Nord marți seara, puțin după ora locală 22:20. Cu doar câteva zile înainte, duminică seara, o altă minge de foc a străbătut cerul Insulei de Sud.

Imaginile înregistrate de camerele de bord, de securitate și cele specializate au arătat cerul luminat de o strălucire puternică, urmată de o „explozie uriașă”.

Martorii au descris fenomenul în detaliu pe rețelele sociale. „Era uriaș, mingea era portocalie, cu o coadă violetă. Am văzut funingine neagră ieșind din ea”, a scris un observator. O altă persoană a adăugat că obiectul avea o coadă care se întindea pe aproape tot cerul și avea culori strălucitoare.

Zgomotul puternic a provocat agitație la sol. Un martor a auzit „un zgomot puternic și grav” care a speriat păsările din zonă, în timp ce un altul a spus că „vacile lor au înnebunit”.

În Ruby Bay, locuitorii s-au întrebat ce a fost acel sunet, pe care l-au descris ca și cum cineva ar fi lovit un coș de gunoi cu o piatră. Steve Wyn-Harris, director al organizației Fireballs Aotearoa, a explicat că martorii au auzit un „boom sonic”, ceea ce înseamnă că obiectul a ajuns relativ aproape de sol.

Organizația Fireballs Aotearoa încurajează acum locuitorii din partea de sud a Insulei de Nord să caute resturi, numite meteoriți. Wyn-Harris le recomandă oamenilor să verifice terenul după „o piatră neagră care, în mod normal, nu ar trebui să se afle acolo”.

În ultimii 150 de ani, în Noua Zeelandă au fost confirmați doar 10 meteoriți. Recuperarea este dificilă din cauza populației reduse, a reliefului accidentat și a infrastructurii insuficiente, scrie hotnews.ro

Totuși, situația se schimbă. Rețeaua Fireballs Aotearoa are 200 de camere în toată țara, iar numărul mare de camere de bord și de securitate ajută acum la monitorizare. Datorită lor, Noua Zeelandă are una dintre cele mai bune acoperiri din lume pentru observarea acestor fenomene.