Vremea rea continua sa le dea batai de cap americanilor. In Oklahoma, zone intregi sunt sub ape, din cauza ploilor torentiale din ultimele zile.
Casele oamenilor sunt luate de viituri, iar cosmarul e departe de a se incheia. In plus, in statul Missouri, tornadele au ras de pe suprafata pamantului numeroase locuinte.
Oamenii surprinsi in trafic de fenomenul meteo extrem abia isi mai gasesc cuvintele sa povesteasca cosmarul prin care au trecut.
Inundatiile de proportii din Oklahoma au ras totul in calea lor. O casa pare din hartie in fata viiturii puternice.
Cativa kilometri mai jos, o alta a fost complet acoperita de ape. Avertizati de autoritati sa plece cat mai departe din calea pericolului, localnicilor nu le vine sa creada ca toata agoniseala lor de-o viata s-a dus pe apa sambetei.
Iar pe viitor vestile nu sunt deloc bune.
„Vom vedea cat de mult va mai creste nivelul apei dupa urmatoarele furtuni, dar ne asteptam la alte inundatii”, spune un meteorolog.
Echipele de interventie lucreaza contra cronometru pentru a-i salva pe cei surprinsi de viitura.
„Nu poti ajunge cu masina la casele lor. Va trebui sa luam cateva barci pentru a ajunge la ei, iar asta ne va ceva timp”, spune un pompier.
Din pacate, vremea rea a facut si victime. 7 persoane au murit inecate, iar alte cateva zeci au fost ranite.
Orasul Tulsa este amenintat sa fie distrus, daca barajul din zona va ceda. Furia apei a nimicit deja doua barje care s-au lovit de baraj si in doar cateva minute au disparut complet.
In statul vecin, Missouri, peisajul este la fel de dramatic. De aceasta data, din vina tornadelor.
Intr-un parc auto, sute de masini au fost aruncate in toate directiile, unele dintre ele stand infipte in pamant ca niste taruse.
Cei care se aflau in trafic in momentul in care tornada si-a facut aparitia, povestesc ingroziti prin ce au trecut.
„Sa va spun sincer, furtuna m-a luat pe sus si m-a trantit la pamant ca si cum as fi fost o cutie de suc. Sunt recunoscator ca inca sunt in viata”, a spus un american surprins de tornada in trafic.
Orasul Jefferson este cel mai afectat de tornada. Din fericire, pana in acest moment nu au fost semnalate victime, insa autoritatile merg din casa in casa sa verifice starea locatarilor.


