Financial Times: Ambitiile lui Xi Jinping referitoare la Taiwan ameninta ascensiunea Chinei

„Ascunde-ti stralucirea, asteapta rabdator.” Acest sfat faimos al lui Deng Xiaoping a servit bine China in ultimii 40 de ani. Deng, conducatorul ale carui politici economice au transformat China, intelegea ca daca tara lui voia sa devina mai bogata si mai puternica era necesar sa evite o confruntare cu Vestul.

Dar Xi Jinping, care conduce China incepand din 2012, a conchis ca epoca „asteapta rabdator” s-a incheiat. El vorbeste despre o China care „indrazneste sa lupte”. Chiar daca Xi nu vrea sa spuna ca tara lui ar trebui sa porneasca literalmente la razboi, el a semnalat deja - deopotriva prin vorbe si fapte - ca Beijingul e pregatit acum sa-si infrunte rivalii externi.

Xi argumenteaza ca politicile sale sunt o replica la agresiunea americana.

In discursul in care a indemnat poporul chinez sa „indrazneasca sa lupte” el a acuzat SUA ca urmaresc o politica de „ingradire si reprimare” a Chinei.

Insa diagnosticul pus de Xi situatiei in care se afla China e eronat in trei privinte cruciale. Intentiile Americii sunt interpretate gresit. Exagereaza pericolul reprezentat de politicile americane pentru economia chineza. Subestimeaza in schimb riscul unei confruntari cu SUA.

Exista demnitari si universitari chinezi care, in privat, argumenteaza adesea ca SUA incearca sa submineze ascensiunea Chinei cautand s-o ademeneasca intr-un razboi pentru Taiwan. Dar chiar si daca Washingtonul i-ar fi intins o asemenea capcana (nu a facut-o), ea ar fi usor de evitat. Xi nu trebuie sa faca altceva decat sa se abtina de la ataca Taiwanul ori de la a-i impune o blocada.

La fel ca japonezii in perioada interbelica, chinezii se plang ca SUA incearca sa le stranguleze economia. America neaga orice astfel de intentie, explicand ca restrictiile impuse la exportul de tehnologie sunt atent calibrate pentru a viza doar armamentul Chinei. Dar chiar si daca SUA ar avea un plan mai amplu de subminare a cresterii economice a Chinei, orice astfel de actiune ar avea cele mai multe sanse de a esua.

Fondatorul Microsoft mi-a spus recent ca: „Nu cred ca SUA vor reusi vreodata sa impiedice China sa detina cipuri excelente”

Ca mai toate tarile, China are si ea problemele ei. Insa cresterea ei economica ramane impresionanta. Se prognozeaza ca anul acesta China va deveni cel mai mare exportator de automobile, surclasand Japonia.

China progreseaza in special in privinta automobilelor electrice care vor domina viitorul. Bill Gates argumenteaza ca restrictiile americane la exportul de tehnologie se vor dovedi cel mai probabil contraproductive, incurajand China sa-si dezvolte mult mai rapid capacitati proprii. Fondatorul Microsoft mi-a spus recent ca: „Nu cred ca SUA vor reusi vreodata sa impiedice China sa detina cipuri excelente”.

Directorii unora dintre cele mai influente companii occidentale, cum e si Tim Cook de la Apple, au declarat categoric ca nu au niciun fel de intentie de a renunta la China.

In calitate de marxist autoproclamat, Xi ar trebui sa inteleaga ca puterea politica globala deriva din puterea economica. China nu are nevoie sa castige vreun razboi pentru a-si extinde puterea si influenta in lume. Comertul, ajutoarele financiare si investitiile vor face treaba fara riscurile si varsarea de sange asociate razboiului.

In lume exista peste 120 de tari pentru care China reprezinta cel mai mare partener comercial - mult mai multe decat au SUA. Ceea ce-i confera Chinei o influenta considerabila.

America e frustrata de faptul ca atat de multe tari din „Sudul Global” stau in expectativa in privinta razboiului din Ucraina

Dar tarile care tin tot mai mult cont de opinia Chinei, urmarind sa obtina in schimb comert si investitii, precum Brazilia ori Indonezia, vor acorda Beijingului cel putin tot atata atentie cat acorda si Washingtonului in privinta marilor chestiuni internationale. Cu atat mai valabil in cazul acelor tari care sunt indatorate masiv fata de China, cum ar fi Sri Lanka, Pakistan, Angola si Zambia.

Priceperea Chinei de a construi infrastructura construieste implicit si influenta. Un demnitar american ofta, gandindu-se ca SUA nu-si permit sa concureze cu sumele de bani pe care le raspandeste China cu darnicie prin Asia de Sud-Est. Iar influenta Chinei se intinde mult dincolo de vecinatatea ei imediata. Firme chineze construiesc in prezent sisteme de metrou in capitalele Egiptului si Columbiei.

Asadar, cum ar putea sa mearga ceva rau in aceste conditii? Raspunsul e evident - un razboi. China se pregateste in mod vizibil sa invadeze Taiwanul. Retorica nationalista a lui Xi creeaza la Beijing un amestec periculos de trufie si paranoia. Tong Zhao, un universitar, e ingrijorat de faptul ca Xi „se pune el insusi intr-o situatie fara iesire” in privinta Taiwanului.

Dar daca Xi ar apasa pe tragaci in directia Taiwanului - si America s-ar implica in conflict, asa cum a promis presedintele Joe Biden -, atunci conducatorul Chinei va fi pornit cel de-al treilea razboi mondial, cu consecinte incalculabile pentru propria lui tara si pentru intreaga lume.

Si chiar si daca Taiwanul ar capitula rapid, iar SUA nu s-ar implica, imaginea Chinei pe glob se va preschimba pe vesnicie. Toate companiile occidentale si toate tarile care in prezent sunt nehotarate in privinta Chinei vor fi obligate sa se alature unui regim riguros de sanctiuni. Economia globalizata se va fragmenta - cu costuri enorme pentru intreaga lume.

In ciuda riscurilor implicate, Xi ar putea gandi ca cucerirea Taiwanului ii va asigura un loc in cartile de istorie, in calitatea de conducator care a dus la bun sfarsit „marea revigorare a poporului chinez”.

Insa conducatorii care jinduiesc cu un ochi la cartile de istorie se trezesc adesea ca evenimentele le scapa de sub control. Vladimir Putin e cel mai nou dictator care si-a vazut curmate oribil sperantele privitoare la un razboi rapid si glorios. Putin conducea o tara care nu mai putea aspira la statutul de mare putere pe baza fortei economice. Xi inca mai are deschisa in fata sa calea economica spre maretia nationala. Ar trebui sa paseasca pe ea.

Articol de Gideon Rachman, preluat cu sprijinul agentiei Rador.