Xi Jinping l-a avertizat personal pe Vladimir Putin sa nu foloseasca arme nucleare in Ucraina. Mesajul ar fi fost transmis fata in fata in martie in timpul vizitei presedintelui chinez la Moscova, au declarat oficiali din Occident si din China, citati sub acoperirea anonimatului de Financial Times. Kremlinul numeste aceste informatii o fictiune.

China a amenitat Rusia cu consecinte suficient de grave pentru a-l determina pe Putin sa renunte la utilizarea armelor nucleare in Ucraina, iar Xi Jinping l-a avertizat personal pe presedintele rus cu privire la acest lucru, potrivit unor oficiali occidentali si chinezi citati de Financial Times. Avertismentul a fost transmis in timpul vizitei de stat a presedintelui Chinei la Moscova in luna martie.

Descurajarea lui Putin de a folosi o astfel de arma a fost esentiala pentru campania Chinei de reparare a legaturilor deteriorate cu Europa, a declarat un consilier de rang inalt al guvernului chinez. Kremlinul neaga informatiile potrivit caruia Xi l-a avertizat pe Putin impotriva unui atac nuclear asupra Ucrainei. 

Dmitrii PESKOV, PURTATORUL DE CUVANT AL KREMLINULUI: Nu, nu pot confirma acest lucru. In urma acestei vizite importante, au fost furnizate multe informatii, esenta negocierilor a fost clar precizata in documentele adoptate. Orice altceva este fictiune.” 

Ministerul de Externe al Chinei nu a rsspuns unei solicitari de comentarii. In declaratiile sale publice, China s-a opus in mod constant folosirii armelor nucleare in Ucraina. Dar multi dintre sustinatorii Kievului s-au indoit de angajamentul Beijingului fata de o astfel de descurajare, avand in vedere parteneriatul lui Xi Jinping cu Putin si un plan de pace care se suprapune puternic cu punctele de discutie ale Rusiei. 

Cu toate acestea, avertismentul lui Xi Jinping le-a dat speranta ca administratia de la Beijing isi sustine retorica publica si in spatele usilor inchise si ca ameninta cu consecinte pentru relatia lor care ar fi suficiente pentru a-l opri pe Putin sa foloseasca o arma nucleara.

Persoane apropiate Kremlinului spun ca liderul rus a decis in mod independent ca armele nucleare tactice nu ar oferi Rusiei un avantaj, dupa ce a analizat diverse scenarii rezultate in urma utilizarii acestora. 

Un atac nuclear ar putea transforma zonele pe care Putin le-a anexat intr-un pustiu iradiat, fara a ajuta prea mult fortele ruse sa avanseze, au spus sursele Financial Times. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.