Finlanda si Suedia vor trimite miercuri delegatii la Ankara pentru a incerca sa inlature opozitia Turciei fata de cererile celor doua tari nordice de a adera la NATO, a anuntat marti ministrul de externe finlandez Pekka Haavisto, informeaza Reuters, citata de Agerpres.
”Trimitem delegatiile noastre in vizita la Ankara, de fapt atat Suedia, cat si Finlanda. Acest lucru se va intampla maine, asa ca dialogul continua”, a spus Haavisto in timpul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos (Elvetia), care se incheie joi.
In urma cu o saptamana, Turcia a provocat surprinderea a numeroase alte state din Alianta Nord-Atlantica dupa ce a afirmat ca nu va sprijini aderarea Suediei si a Finlandei la organizatia euroatlantica.
Ankara considera ca Suedia si Finlanda adapostesc indivizi despre care afirma ca au legatura cu grupari considerate teroriste de autoritatile turce, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), si cu sustinatori ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Turcia de organizarea tentativei de puci din iulie 2016.
In 16 mai, presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus ca tara sa se va opune cererilor de aderare la NATO din partea tarilor care au impus sanctiuni Turciei. Suedia si Finlanda au introdus un embargou asupra exporturilor de arme catre Ankara dupa incursiunea militara turca in Siria, din 2019.
Invazia militara rusa asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea in Suedia si Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele doua tari sunt asociate la Alianta Nord-Atlantica de la jumatatea anilor ’90 prin intermediului programului ‘Parteneriat pentru Pace’.
Finlanda s-a opus mult timp optiunii aderarii la NATO, dar invazia militara rusa in Ucraina a dus la o schimbare a opiniilor in aceasta tara, ce are o frontiera terestra de 1.340 de kilometri cu Rusia.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


