Focuri de arma au fost trase azi asupra unui tramvai cu pasageri, in Olanda. Un om a murit, iar mai multi au fost raniti. Ulterior, atacatorul a fugit, iar acum este cautat de politisti. Oamenii legii au anuntat ca ar putea fi vorba de un act terorist.



Dupa ce a tras mai multe focuri de arma asupra tramvaiului aflat in statie, atacatorul a fugit de la fata locului cu o masina. Cel putin o persoana a murit, iar alte cateva au fost ranite. Servicii de urgenta si echipe ale fortelor de ordine au intervenit, iar trei elicoptere au supravegheat zona. 

Autoritatile au ridicat alerta antiterorista la maximum. Totodata, a fost sporita securitatea in scoli, moschee si in statiile de asteptare a transportului public. Politia a indemnat oamenii sa evite deplasarile in oras.

Intre timp, fortele de ordine sunt in cautarea suspectului, iar potrivit unor surse, atacatori ar pute fi mai multi. Oamenii legii nu exclud o motivatie terorista in acest caz.