Suspectul principal in cazul jafului armat petrecut saptamana trecuta, intr-o banca din Bistrita, a fost prins de politisti. Nu s-a lasat usor si chiar a avut loc un schimb de arma.
Individul, un barbat de 35 de ani, l-a ranit la brat pe unul dintre agenti. Potrivit autoritatilor, talharul are antecendente penale, atat in Romania, cat si in Italia. Recent, a fost eliberat conditionat din penitenciar.
Mai bine de trei ore, mai multe strazi dintr un cartier din Bistrita au fost blocate de politisti. Zona a fost izolata dupa ce anchetatorii au reusit sa il localizeze pe autorul jafului de la banca de saptamana trecuta.
Dorin Sima, in varsta de 35 de ani, eliberat conditionat din puscarie, s-ar fi ascuns in casa iubitei lui. In momentul in care a fost incercuit de politisti, a incercat sa fuga si a tras inspre seful de la criminalistica pe care l-a ranit la brat.
Politistul este in afara oricarui pericol. In abuscada, si suspectul principal a fost ranit si dus la spital.
Focurile de arma s-au auzit in intreaga zona. Oamenii au fost tinuti la distanta si nu au fost lasati sa mearga spre case.
Este posibil ca arma atacatorului sa fie aceeasi folosita atunci cand le-a amenintat pe angajatele bancii, in momentul jafului.
In timp ce casiera avea pistolul la ceafa, i-a pus in geanta infractorului toti banii pe care ii avea, 19 mii de lei, pentru ca masina care alimenteaza filiala cu bani inca nu venise.
Camerele de supravghere au suprins intreaga scena. Atunci barbatul purta o sapca si ochelari.


