Fondatorul organizatiei catolice Legiunea lui Hristos (Legionaires of Christ ) a abuzat sexual 60 de baieti, in total, nu mai putin de 175 de minori fiind victime ale membrilor ordinului religios, arata un raport publicat sambata, potrivit Mediafax.

Abuzul sexual a fost o practica raspandita la nivelul conducerii organizatiei Legiunea lui Hristos, nu mai putin de 60 de baieti avand de suferit chiar din partea fondatorului ordinului, parintele Marcial Maciel, arata raportul.

Raportul este important mai ales pentru ca, pana in 2006, in timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, Vaticanul a respins acuzatiile formulate la adresa lui Maciel. Unii dintre seminaristi spuneau ca au fost abuzati cand abia implinisera 12 ani.

Reprezentantii ordinului religios arata ca raportul ajunge pana la momentul infiintarii organizatiei, in Mexic, in 1941 si este o ”incercare in plus a membrilor ordinului de a se confrunta cu propria istorie”.

„Cel mai cunoscut pedofil din randurile Bisericii Catolice”

Maciel a incetat din viata in 2008 si continua sa fie privit drept cel mai cunoscut pedofil din randurile Bisericii Catolice. El a fost acuzat si ca si-a abuzat proprii copii, pe care ii avea cu cel putin doua femei cu care avea legaturi pe ascuns. In acelasi timp era sustinut in calitate de ierarh religios de Vatican si de cercurile conservatoare din biserica.

Cardinalul Angelo Sodano, in varsta de 92 de ani, fost secretar de stat in timpul lui Ioan Paul al II-lea, a fost considerat mult timp cel care i-a protejat pe membrii ordinului la Vatican.

Papa Francisc a acceptat sambata demisia lui Sodano din functia de conducator al colegiului cardinalilor si a hotarat sa limiteze posibilitatea ocuparii acestei functii la un mandat de cinci ani.

Vaticanul a recunoscut faptele lui Marciel in 2006, fostul Papa Benedict solicitandu-i preotului sa se retraga in ”rugaciune si penitenta”. Vaticanul a preluat ordinul in 2010 si l-a supus unui proces de reformare.

175 de minori au fost victimele abuzurilor din partea a 33 de preoti

Raportul arata ca intre 1941 si 2019 nu mai putin de 175 de minori au fost victimele abuzurilor din partea a 33 de preoti. Cel putin 60 dintre copii, aproximativ o treime au fost victimele lui Maciel.

Potrivit acestor date, victimele aveau varste cuprinse intre 11 si 16 ani.

Raportul arata si ca numarul de 33 de preoti reprezinta numai 2,44% din cei 1.353 de preoti inscrisi in ordin. In acelasi timp, 43% dintre cei vinovati ocupau pozitii importante, ceea ce a ingreunat raportarea abuzurilor.

“(Abuzul) a fost legat de abuzul de putere si de constiinta din partea celor care au profitat de pozitiile detinute pentru a face aceste lucruri”, arata raportul.

Dintre cei 33 de preoti vinovati, sase nu mai sunt in viata, opt au renuntat la preotie si unul a parasit ordinul. Dintre cei 18 care au ramas membri, patru au ”restrictii de slujire” care nu le permit sa se apropie de minori iar ceilalti 14 nu au nicun fel de manifestare preoteasca publica.

Preotul avea mai multi copii cu cel putin doua femei si era consumator de droguri

Alti 74 de seminaristi care se pregateau sa devina preoti au abuzat minori, 81% dintre acestia fiind eliminati din scoala.

Dupa moartea lui Maciel, investigatiile intreprinse de Vatican au stabilit ca preotul avea mai multi copii cu cel putin doua femei pe care ii vizita in mod regulat si carora le trimitea bani si ca era consumator de droguri.

Fostii membri ai ordinului au reprosat faptul ca organizatia era condusa ca un cult, avand reguli care interziceau orice critica la adresa fondatorului. De asemenea, Maciel era considerat unul dintre cei care au sustinut Vaticanul in timpul papalitatii lui Ioan Paul al II-lea, care ii admira pe ”legionarii lui Hristos” pentru credinta si pentru ca reuseau sa ofere exemple legate de vocatia religioasa, arata Reuters.