Foreign Policy: SUA si NATO incearca sa tempereze ambitiile lui Putin la Marea Neagra. Razboiul din Ucraina a scos la iveala un element vulnerabil in strategia NATO.

Marea, invecinata cu trei state NATO si cu alte doua prinse in inclestarea celui mai letal razboi din Europa postbelica, a fost scena unor confruntari militare dramatice, a unui esec naval usturator al Moscovei si a unor tratative la nivel inalt in cele 14 luni trecute de cand Rusia si-a pornit razboiului din Ucraina. Controlul asupra Marii Negre e un element esential al strategiei de razboi a Rusiei si unul dintre motivele principale pentru care a anexat Crimeea – o peninsula care „atarna” de coasta sudica a Ucrainei – in 2014, un rapt teritorial care prevestea actualul conflict sangeros.

Din perspectiva Washingtonului si a aliatilor lui din NATO, contracararea influentei rusesti la Marea Neagra e esentiala pentru a-si putea conserva propria influenta la periferia sud-estica a Europei si pentru a mentine fluxul crucial de marfuri dinspre asa-zisul granar al Europei catre pietele vulnerabile din Orientul Mijlociu si Africa. Dar, cu toate acestea, sustin tot mai multi decidenti occidentali si congresmeni americani, regiunea Marii Negre ocupa de mult prea multa vreme un loc periferic in strategia vestica de contracarare a Rusiei, in loc sa constituie un pilon al acesteia. Exista acum un curent care ia amploare la Washington, Bruxelles si in capitale regionale si care cere ca Marea Neagra sa fie asezata in centrul strategiei NATO.

„A-i permite Rusiei sa defineasca regulile la Marea Neagra ne pune in pericol aliatii si interesele, iar regiunea merita sa fie vizata de o strategie cuprinzatoare specifica pentru ca Putin sa nu poata sa obtina un cap de pod acolo”, a declarat pentru Foreign Policy o senatoare democrata influenta, Jeanne Shaheen.

Shaheen si senatorul republican Mitt Romney au depus luna trecuta un proiect de lege menit a presa administratia Biden pentru a concepe o strategie referitoare la Marea Neagra si pentru a mari implicarea militara si economica a SUA in regiune. Deputatul republican Mike Turner, presedintele influentului Comitet al Serviciilor de Informatii al Camerei, si deputatul democrat Bill Keating au depus si ei la Camera un proiect de lege complementar celui din Senat.

Alti demnitari din sfera militara si diplomati occidentali, dintre care unii au discutat cu Foreign Policy sub conditia anonimatului, afirma ca Marea Neagra se incadreaza intr-o zona de confluenta a strategiei NATO privind Ucraina si propriul flanc estic cu politicile occidentale vizand flancul sudic si Orientul Mijlociu mai in general. NATO trebuie sa repare acesta pozitionare neclara, in contextul in care se pregateste pentru o confruntare pe termen lung cu Rusia revansarda si militarista, argumenteaza acesti responsabili.

„Vreme indelungata am avut o bresa din perspectiva securitatii in ce priveste partea nordica a flancului estic [al NATO – n.a.] si partea sudica a flancului estic”, a declarat recent intr-un interviu Andrei Muraru, ambasadorul roman in SUA. „Intreaga regiune a Marii Negre e vulnerabila la Rusia.”

Dezbaterea referitoare la cum poate fi indreptata aceasta pozitionare a Marii Negre in cadrul strategiei vestice privind Rusia ia amploare inainte de lansarea unei mult asteptate contraofensive ucrainene de primavara, care ar putea viza Crimeea, dar si a unui Consiliu NATO crucial care va avea loc in vara la Vilnius, in Lituania.

„Cand privesti inapoi la ce a spus NATO si ce a facut ea in Marea Neagra inainte de razboi, raspunsul este, ei bine, remarcabil de putin”, a declarat Steve Horrell, fost ofiter superior de informatii in marina SUA si actual cercetator la grupul de reflectie Center for European Policy Analysis. „Pur si simplu a zburat mereu sub radar.”

Conceperea unei strategii coerente ar putea fi mai usor de zis decat de facut, data fiind influenta exagerata pe care o detine Turcia – aliat din NATO – in regiune, in calitate de paznic al Marii Negre, tinand cont ca detine stramtorile Dardanele si Bosfor, ruta unica si ingusta de acces dinspre Mediterana. Turcia are deja de ani buni o relatie defectuoasa si tensionata cu SUA si alti aliati din NATO si priveste cu suspiciune si neliniste orice suplimentare a prezentei NATO la Marea Neagra si orice modificare a rolului propriu de paznic al Marii Negre.

Turcia a franat accederea Finlandei si Suediei in NATO (desi Finlanda a reusit in sfarsit sa adere saptamana aceasta) si si-a consolidat relatiile economice cu Rusia pentru a-si sustine economia anemica – chiar in timp ce alte tari vestice vor sa stranga latul sanctiunilor in jurul economiei ruse. Totusi, concomitent, Turcia a contribuit la medierea unui acord crucial privind cerealele, care permite ca marfurile ucrainene, in special cereale [sic!], sa traverseze Marea Neagra in drum spre pietele lumii, si i-a acordat Kievului ajutor militar esential.

Turcia, folosindu-si atributiile legale dobandite in virtutea Conventiei de la Montreux din 1936, a inchis la scurt timp dupa invazie stramtorile dintre Mediterana si Marea Neagra pentru navele din tari care nu au porturi la Marea Neagra. Daca masura a impiedicat intrarea navelor rusesti de razboi care nu-si au baza in Marea Neagra, ea a blocat totodata si accesul vaselor militare ale statelor NATO fara iesire la Marea Neagra. Ultima nava militara americana care a intrat in Marea Neagra e USS Arleigh Burke, un distrugator care a parasit regiunea in decembrie 2021.

Cu alte cuvinte, nici un fel de strategie occidentala privind Marea Neagra nu poate functiona fara acceptul Turciei, iar acceptul Turciei e dificil de obtinut. „Turcia e ambivalenta in privinta oricarei propuneri cu potential de a schimba statutul Marii Negre ori de a schimba conditiile accesului in Marea Neagra”, a declarat Soner Cagaptay, un expert in privinta regiunii de la grupul de reflectie Washington Institute for Near East Policy.

In mai bine de un an de conflict, Marea Neagra a fost scena unora dintre cele mai dramatice episoade ale razboiului ruso-ucrainean, intre care apararea acerba a Insulei Serpilor de catre ucraineni – gest care a mobilizat rezistenta intregii tari in primele zile de razboi – si scufundarea in aprilie 2022 a crucisatorului rus Moskva, nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagra, o remarcabila lovitura navala si simbolica suferita de efortul de razboi al Moscovei.

Chiar si inainte de anexarea Crimeei in 2014 si invazia totala din Ucraina din 2022, Marea Neagra a servit drept teatru central al sangeroasei istorii europene.

In antichitate a fost o artera comerciala principala pentru Grecia si Roma, o sursa de hrana pentru Atena si fundalul cuceririlor scitica si, dupa un mileniu, mongola. Crimeea e kilometrul zero de la care s-a raspandit ciuma bubonica in Europa, a fost vreme indelungata mar al discordiei intre imperiile rus si otoman, precum si scena unor carnagii inutile si fiascouri militare in luptele dintre puterile europene de secol 19, in cadrul Razboiului Crimeei, cel care efectiv a spulberat sistemul european de aliante constituit in urma razboaiele napoleoniene. Portul Novorossiisk de la Marea Neagra a fost practic scena victoriei Revolutiei Bolsevice asupra Armatei Albe anticomuniste sustinute de Occident in cadrul razboiului civil din Rusia.

Coasta sudica a Ucrainei a fost de asemenea si scena unora dintre cele mai crancene lupte si cele mai grave atrocitati din cursul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, iar Uniunea Sovietica sub Iosif Stalin a deportat fortat intreaga comunitate nativa a tatarilor din Crimeea pentru a consolida controlul Moscovei asupra peninsulei si a Marii Negre. In 2008 Rusia a invadat Georgia, o alta tara de la Marea Neagra cu simpatii occidentale, pornind primul razboi al secolului 21 din Europa si prevestind modul in care ambitiile neo-imperialiste ale lui Putin aveau sa duca la invadarea Ucrainei.

Ramane de vazut ce relevanta va avea Marea Neagra in cele din urma in contextul actualului razboi, dar deja s-a evidentiat drept un potential spatiu critic pentru un conflict mai amplu intre Rusia si NATO. Un avion de vanatoare rusesc a sicanat in martie o drona americana care efectua activitati de spionaj deasupra Marii Negre pana a doborat-o. Demnitari ai Casei Albe au condamnat gestul pilotului rus drept nesabuit si iresponsabil, intrucat drona zbura deasupra apelor internationale, pe cand Moscova sustine ca zbura in interiorul spatiului in care are loc „operatiunea militara speciala” a ei din Ucraina.

Shaheen a declarat ca exact acest gen de incident constituie motivul pentru care Washingtonul are nevoie de o strategie cuprinzatoare in regiune. „Daca SUA ar fi avut o prezenta mai cuprinzatoare in Marea Neagra, am fi putut fi in masura sa limitam avantajul strategic al Rusiei in regiune si sa controlam locul prabusirii dronei”, a afirmat ea.

In ce-l priveste, Putin considera ca controlul Moscovei asupra Crimeei e esential in confruntarea sa mai ampla cu NATO si vede Marea Neagra ca pe un element crucial pentru proiectarea puterii militare a Rusiei in Mediterana si dincolo de ea.

„Rusia considera ca accesul ei la porturile cu apa calda din Marea Neagra e un avantaj strategic major”, a declarat Cagaptay.
Responsabili ucraineni au transmis in ultimele zile semnale confuze – si oarecum contradictorii – cum ca ar putea fi dispusi sa discute statutul Crimeei la viitoare negocieri de pace cu Rusia, desi eliberarea peninsulei ar putea ramane in continuare unul dintre obiectivele principale ale viitoarei ofensive ucrainene contra fortelor vlaguite ale Rusiei.

Lasand deoparte relevanta militara a Crimeei, Putin a clarificat ca peninsula – si, implicit, controlul Moscovei asupra Marii Negre – nu e legata doar de calculele reci, strategice. Putin a conferit in discursuri o dimensiune mitologica importantei Crimeei pentru patrimoniul si istoria Rusiei – inclusiv prin comparatii absurde cu Ierusalimul, ca un pamant sfant al Rusiei -, fapt care i-a frapat pe istorici. Putin s-a comparat totodata pe sine cu Petru cel Mare, tarul rus care a pornit razboaie expansioniste la inceputul secolului 18 si care a infiintat Imperiul Rus care, o generatie mai tarziu, sub Ecaterina cea Mare, avea sa cucereasca Crimeea. Asemenea analogii istorice pot functiona insa si in defavoarea lui Putin: Petru a lasat o mare parte a Ucrainei actuale in mana Imperiului Otoman si a garantat practic instabilitatea Rusiei tariste prin faptul ca nu a instituit niciodata o procedura clara de succesiune la tron – o problema care a bantuit mereu tara inca de atunci.

Totusi, aceste analogii dezvaluie propriile ambitii imperiale moderne ale lui Putin pentru Rusia secolului 21 si evidentiaza legatura indisolubila dintre Marea Neagra, Crimeea si viziunea stramba a lui Putin cu privire la locul sau in contextul istoriei ruse.

„Daca Putin vrea sa restabileasca statutul de mare putere europeana al Rusiei, pozitie pe care tara a atins-o sub carmuirea lui Petru cel Mare si a Ecaterinei cea Mare”, explica Peter Rutland, cercetator al istoriei ruse la Universitatea Wesleyan, „atunci el are nevoie de Crimeea”.