O echipa de cercetatori a descoperit in Statele Unite fosile extrem de bine conservate de pesti de acum 66 de a milioane de ani.

Aceştia au murit în momentul impactului unui asteroid responsabil de extinctia a 75% din viata de pe Pamânt si poate si de cea a dinozaurilor, potrivit News.ro, care citeaza AFP.

Aceste fosile de pesti si animale ancestrale au fost descoperite în situl din Dakota de Nord, la 3.000 de kilometri de craterul Chicxulub, unde impactul cu asteroidul s-a produs în Marea Caraibelor.

Studiul, care va aparea luni în revista stiintifica Proceedings of the National Academy of Sciences, arata pâna la ce punct acest eveniment a avut un impact devastator foarte rapid pe suprafete mari, subliniaza autorul principal, Robert DePalma, citat de site-ul de specialitate EurekAlert.

"Este ca un muzeu de la sfârsitul perioadei Cretacicului pe un strat de o jumatate de metru grosime", descrie Mark Richards, unul dintre autorii si profesorii de la Universitatea californiana Berkeley, într-un comunicat al institutiei.

Socurile provocate de impactul asteroidului au generat valuri uriase într-o mare pe locul unde în prezent este Dakota de Nord, care, ajungând la un râu cu pesti din apropiere, a inversat cursul.

Torentele de pietre si resturi s-au abatut asupra lor, înainte ca un al doilea val sa-i îngroape. S-au fosilizat cu timpul.

"O acumulare de pesti de apa dulce, de vertebrate terestre, de arbori (...) si de alte creaturi marine au fost prinse în acest strat”, a explicat Robert DePalma.

″Înainte de a muri, pestii au inhalat fragmente de sticla numite tectite propulsate de asteroid”, puncteaza cercetatorii, care au gasit bucati din acestea în branhiile pestilor. ”Unii pesti au murit din cauza ca le-au ingerat”, estimeaza ei.

Biodiversitatea din sit este remarcabila

 "Cel putin câteva exemplare se dovedesc a fi noi specii, iar altele sunt cele mai bune exemple din specia lor”, a spus DePalma.

"Urmarim înregistrarea unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria Terrei. Niciun alt sit nu prezinta astfel de urme” - mai spune cercetatorul.